Rizzoli, Gloria Style și sala de jocuri KM în Mercur Center Craiova

Mercur Center continuă să-și extindă portofoliul de branduri, prin deschiderea de noi magazine și spații de divertisment.

Brandul de încălțăminte Rizzoli, prezent în București, Brașov și Sibiu, va deschide în Mercur Center, în 30 martie, primul său magazin din Oltenia. Cu o experiență de peste 50 de ani în producția de încălțăminte în Italia și continuată în România, în ultimii 20 de ani, Rizzoli se regăsește acum în marile lanțuri de magazine din Italia, Franța, Belgia, Germania, Anglia, Suedia și Canada.

Lista de opțiuni pentru cumpărături va fi extinsă în Mercur Center, odată cu deschiderea, la începutul lunii aprilie, a magazinului Gloria Style, cu o gamă variată de produse: rochii de zi și de seară, genți sofisticate și pantofi de lux, costume de bărbați, cămăși, încălțăminte, accesorii business și pentru ocazii speciale, dar și haine casual.

Zona de divertisment va avea o nouă alternativă, din 1 aprilie, când va fi deschisă oficial sala de jocuri KM, cu echipamente de ultimă generație. Evenimentul de inaugurare va fi marcat de un concert Ana Lesko.

Restaurantele a la carte și fast-food, cu vedere panoramică asupra centrului orașului, vor fi reunite, din luna aprilie, sub brandul SKY CITY CENTER, oferind experiențe gastronomice pentru toate gusturile și exigențele.

Mercur Center va continua reconfigurarea și completarea mixului de chiriași, prin atragerea de branduri noi, unele în premieră pe piața din Craiova. Prin aceasta, dorim să menținem permanent gradul de satisfacție al clienților noștri și să oferim o experiență completă pentru cumpărături și petrecerea timpului liber, a declarat Dumitru Răduț, director general Mercur Center Craiova.

Evenimentele Mercur Center vor continua, pentru cei mici fiind pregătite Atelierele de LEGO, ce se vor desfășura, sămbătă, 25 martie, de la ora 17.00, la etajul 4 al centrului comercial.

Vineri, 31 martie, de la ora 19.00, la parterul Mercur Center se va desfășura avanpremiera Galei MMA K1 Craiova 2017 – Proba Cântarului.

Evenimentul va aduce în prim-plan luptători profesioniști, într-un spectacol plin de acțiune și dinamism, completat cu un recital Reyna Vox, însoțită de Trupa Freaks.

- Publicitate -

O treime dintre români vor să cheltuie cel puțin 1000 de lei de Black Friday

Mai mult de jumătate dintre români ies la cumpărături de Black Friday și o treime vor să cheltuie cel...

Chic Chic Urban Fashion deschide prima locație din provincie în Iulius Town Timișoara

Chic Chic Urban Fashion, un lanţ de magazine multibrand, a deschis în Iulius Town Timişoara prima sa locație din...