Rezultate financiare bune pentru Fondul Proprietatea în trimestrul al treilea

Prețul acțiunii Fondul Proprietatea a continuat să crească după scăderea semnificativă înregistrată de toate piețele ca urmare a izbucnirii pandemiei de COVID-19 la începutul anului.

Astfel, la sfârșitul lunii septembrie 2020, acesta a fost cu 16,7% mai mare comparativ cu sfârșitul lunii martie 2020 și cu 7,0% mai mare comparativ cu sfârșitul lunii decembrie 2019.

La sfârșitul lunii septembrie 2020, VAN al Fondului a fost de 9,91 miliarde RON (2,38 USD), iar VAN pe acțiune a atins nivelul de 1,5881 RON, cu 8,4% mai puțin decât la 31 decembrie 2019.

Cele mai performante companii din trimestrul al treilea au fost companiile listate OMV Petrom și Nuclearelectrica, urmate de Aeroporturi București, Salrom și Enel Energie Muntenia.

Cel mai puțin performante au fost companiile listate Alcom și Romaero, dar performanța generală a VAN pe acțiune a fost pozitivă, de 1,7%.

Randamentul total al VAN în trimestrul trei a fost de 1,66%, randamentul total al acțiunilor locale a fost de 2,78%, în timp ce randamentul total al GDR-urilor a fost de 7,64%.

Pentru perioada ianuarie – septembrie, randamentul total al VAN a scăzut cu 4,37%, în timp ce randamentul total al acțiunilor locale a crescut cu 12,92% și cu 18,86% pentru GDR-uri.

Fondul a înregistrat o pierdere netă aferentă participațiilor la valoarea justă prin profit sau pierdere în sumă de 1.885,7 milioane RON generată în principal de (1) scăderea de 1.264,4 milioane RON a valorii participațiilor nelistate ca urmare a procesului de actualizare a evaluărilor (în principal CN Aeroporturi București SA, companiile E-Distribuție și Hidroelectrica SA), care ia în considerare și efectul dividendelor distribuite de companiile evaluate, de 940 milioane Lei și (2) OMV Petrom SA ca urmare a evoluției negative a prețului acțiunii acestei companii în cursul perioadei (impact total de 642,8 milioane Lei, scădere a prețului acțiunii de 25,1%).

Veniturile brute din dividende pentru perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2020 includ dividendele de la companiile din portofoliul Fondului, în principal companiile E-Distribuție (522,9 milioane Lei), Hidroelectrica SA (399,5 milioane Lei) și OMV Petrom SA (175,6 milioane Lei).

- Publicitate -

Ultimele

Modele de afaceri care pot beneficia de pe urma cutiilor de autoformare

Cutiile de autoformare sunt un tip de ambalaj ce sunt utilizate într-o arie vastă de domenii. Scopul lor este...