Potrivit RE/MAX, ieșenii sunt mult mai educați în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare, comparativ cu media ţării. Astfel, peste 30% dintre intermedierile imobiliare din judeţul Iaşi sunt realizate de către o agenţie specializată.
„Dacă la nivel național doar un sfert din tranzacțiile imobiliare sunt intermediate de către agenți, Iași se evidențiază ca fiind singurul oraș din România în care numărul de colaborări cu agențiile specializate depășește media țării. Astfel, peste 30% dintre cei care au în plan tranzacţii imobiliare în judeţul Iaşi apelează la agenţii imobiliare”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.
Acesta a subliniat, de asemenea, că tranzacțiile imobiliare din județul Iași se află într-o continuă creștere, acest lucru atrăgând un interes tot mai mare al investitorilor în real-estate.
Potrivit unei analize realizate de RE/MAX România în urma datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în ultimii 5 ani, pe piaţa din judeţul Iaşi, au fost realizate peste 103.400 de tranzacţii imobiliare. De asemenea, şi evoluţia acestora este într-o continuă creştere. Astfel, dacă în 2010, numărul de tranzacţii a fost de 18.664 / an, până în 2014 s-a observat un avans cu cca. 25%, la 22.915 / an.
An de referinţă | Nr. de tranzacţii | Creştere 2010 – 2014 |
2010 | 18.664 |
~ 25% |
2011 | 19.214 | |
2012 | 20.412 | |
2013 | 22.274 | |
2014 | 22.915 |
*potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Astfel, conform RE/MAX România, piața imobiliară din Iași se caracterizează printr-un dinamism puternic atât în zona rezidențială, cât și în cea comercială, și se aliniază marilor poli de dezvoltare ai țării precum Cluj, Timișoara și București, atât din punct de vedere al volumului de tranzacții, cât și datorită asemănării în ceea ce privește prețurile.
Potrivit reprezentantului companiei, doi dintre cei mai importanți factori care fac din Iași o țintă atractivă pentru investitori sunt dezvoltarea centrului universitar și expansiunea companiilor din domeniul IT. Nu în ultimul rând, RE/MAX remarcă și un import de investiții din Republica Moldova, favorizat de proximitatea celor două zone.
„Este important de menționat faptul că dincolo de tranzacțiile rezidențiale, ofertele din segmentul office ocupă o pondere semnificativă în Iași, evervescența pieței datorându-se, în mare parte, dezvoltării industriei de IT, fenomen care s-a putut observa și în Cluj-Napoca”, a completat Răzvan Cuc.
Totodată, dezvoltarea orașului a determinat și creșterea numărului de agenții specializate, astfel încât, la momentul actual, în Iași activează aproape 500 de birouri imobiliare, în timp ce, în 2008, numărul acestora era de trei ori mai mic.
Datorită acestor aspecte, Iași se află pe lista planurilor de dezvoltare ale companiei RE/MAX, reprezentanții acesteia aflându-se deja în discuții cu posibili parteneri pentru deschiderea primei francize până la finalul acestui an. Pe termen lung, Răzvan Cuc mizează pe înființarea a cinci birouri, cu minim 50 de agenți.