După trei ani de prezență în Timișoara, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își consolidează expertiza medicală prin preluarea spitalului Première, cel mai mare spital privat multidisciplinar din regiunea de vest a țării.
Spitalul Première se remarcă prin înalta pregătire a echipelor medicale, alcătuite din cei mai buni profesioniști din zonă, înalt specializați în obstetrică, chirurgie ginecologică, medicină materno-fetală, ortopedie, neurochirurgie și chirurgie generală.
„Am găsit în Première un partener strategic preocupat de excelența în servicii medicale, în aceeași măsură în care suntem și noi. A contat foarte mult că trei dintre spitalele REGINA MARIA dețin opt acreditări internaționale, ceea ce demonstrează preocuparea noastră permanentă pentru adoptarea și menținerea celor mai înalte standarde de siguranță și îngrijire a pacienților. Ne propunem împreună cu echipa medicală și de management a spitalului Première să extindem semnificativ serviciile medicale oferite. Astfel, construim împreună o rețea națională de îngrijire medicală, însuflețită de grijă și respect pentru pacienți.”, a punctat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Spitalul Première dispune de ambulatoriu integrat, laborator propriu de analize medicale și un centru performant de imagistică, dotat cu RMN si CT. Spitalul are o suprafață de 5300 mp, o capacitate de 134 de paturi și dispune de 6 săli de operație și bloc de nașteri. Aici au loc peste 2500 de intervenții chirurgicale și 1400 de nașteri în fiecare an. Compania are în prezent aproximativ 300 angajați si colaboratori, iar la finalul anului 2018 a înregistrat o cifră de afaceri de 7 milioane de euro.
Printre centrele cu o înaltă expertiză medicală ale spitalului se numără: Centrul de Medicina Fetală, Centrul de Chirurgia Endometriozei, Centrul de Chirurgie Spinală, Centrul de Chirurgia Sânului, Centrul de Chirurgie Bariatrică și Centrul de Chirurgie Ortopedică Avansată.