Record de înmatriculări pe piața mașinilor electrice, de la începutul anului

Până la finalul lunii octombrie 2021, s-au înmatriculat 3.018 vehicule electrice noi, depășindu-se totalul înmatriculărilor realizate din 2011 până în 2019 inclusiv.

În prezent, în România, sunt înmatriculate 9.070 vehicule electrice, iar până la sfârșitul anului specialiștii se așteaptă la depășirea pragului de 10.000 de unități.

Octombrie este și cea mai bună lună din an, cu 783 de noi înmatriculări (dintre care 17 sunt autoutilitare LCV).

Dacia Spring este modelul electric cu cele mai multe înmatriculări în luna octombrie 2021 – 277 de unități. Modelul românesc a mai avut 65 de înmatriculări și în luna iunie.

Tot în octombrie s-a remarcat și Tesla Model 3, cu 64 de exemplare înmatriculate, alături de Hyundai Kona, cu 56 de unități, VW ID 3 cu 53, Renault Zoe și VW E-UP cu câte 48.

Segmentul high-end însumează în luna octombrie 37 de noi înmatriculări, respectiv: 10 Mercedes-Benz (7 EQC 400 4Matic și 3 EQV), 7 Porsche Taycan (din care 5 sunt 4S), 7 BMW IX3, 6 Ford Mustang Mach-E, 5 Audi E-Tron și 2 Jaguar I-Pace.

Per total, dintre cele 9.070 mașini electrice din România, modelul francez Renault Zoe este lider cu 1.730 de bucăți.

Datele au fost colectate din indexul de e-mobilitate realizat de LEKTRI.CO.

- Publicitate -

Sistemul de plăți BLIK a primit autorizație de la Banca Națională a României

Procesatorul polonez de plăți BLIK a obținut autorizația de funcționare din partea Băncii Naționale a României. În primă fază,...

EVOLOR inaugurează o nouă fabrică pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea

EVOLOR inaugurează o nouă unitate de producție pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe locația fostei fabrici Chempro, achiziționată...