Peste tot în jur auzi recomandarea „Pentru o viață sănătoasă, consumați minimum 2L de apă pe zi”. Da, apa, un lichid simplu și banal, are nenumărate beneficii asupra organismului.
Însă noi, ca oameni, suntem diferiți. Ceea ce înseamnă că fiecare persoană are nevoie de o anumită cantitate de apă pe zi. Acest lucru se stabilește în funcție de mai mulți factori, printre care înălțimea, greutatea etc.
Cu certitudine, însă, necesitatea de a consuma apă este tot acolo. Problema este că, de cele mai multe ori, ne amintim că trebuie să bem un pahar de apă numai atunci când simțim că ne este sete. Ceea ce este mai puțin cunoscut este faptul că senzația de sete o avem atunci când organismul începe, deja, să se deshidrateze. Ar fi de preferat să nu așteptăm până atunci.
Și cu toate acestea, cu toate că se cunoaște cât de benefică este apa și cât de important este să o consumăm, multe persoane au dificultăți în a face acest lucru. Ce este de făcut? Să ne jucăm cu gusturi și arome până băutul apei va fi o plăcere.
Iată 4 modalități de a consuma regulat și ușor cei 2L de apă pe zi
- Apă plată cu lămâie. Cel mai simplu mod de a consuma apa. Dacă pui într-un pahar 2-3 felii de lămâie, puțin stoarse în prealabil, apa deja se va transforma într-o limonadă delicioasă ce va fi consumată de plăcere, nu de nevoie. Este atât de simplu. Apa plată cu lămâie are beneficii foarte mari pentru organism, mai ales dacă este consumată dimineața, pe stomacul gol.
- Apă cu infuzie de fructe. În zilele noastre te poți bucura de fructele preferate oricând. Asta deoarece le poți cumpăra congelate în orice moment al anului. Și, prin urmare, poți crea oricând o băutură foarte gustoasă dacă adaugi într-un pahar cu apă câteva dintre fructele tale preferate. Le poți lăsa câteva minute pentru a-și lăsa aroma, ca mai apoi să consumi o mulțime de vitamine într-un singur pahar cu apă.
- Ceaiuri. Un alt mod foarte simplu de a ajunge la cei 2L de apă pe zi. Când vine vorba despre ceaiuri, nu trebuie să te gândești numai la acele ceaiuri fierbinți. Deși iarna sunt perfecte. Îți poți prepara singur acasă o mulțime de rețete de ice tea. Tot la fel, adăugând multe fructe, frunze de mentă, tei, mușețel sau orice altceva îți place. Parcă nu mai pare atât de complicat să bei 2L de lichide, nu-i așa?
- Siropuri naturale. Ei bine, această modalitate este, cu siguranță, cea mai gustoasă formă de a consuma lichide. În perioada aceasta este foarte important, chiar critic, să punem accentul pe sănătate. Eliminând sucurile din comerț și înlocuindu-le cu siropuri naturale amestecate cu apă plată, vei obține un delicios suc natural făcut în casă. Siropurile de la Putereaplantelor.ro sunt presate la rece și conțin doar fructe sau legume. Sunt naturale, sănătoase și aduc un aport serios și necesar de vitamine și minerale pentru organism. Poți să vezi aici siropuri naturale de toate felurile, pentru toate gusturile. Beneficiile le vei simți pe propria piele și vor fi atât de plăcute încât vei încerca cât mai multe astfel de siropuri. Și, cine știe, poate curând vei renunța de tot la sucurile din comerț.
Concluzionând, deși pare greu să consumi o cantitate atât de mare de apă în fiecare zi, aceste 4 modalități fac totul să fie mai ușor și mai bun. Așa cum se știe, apa este foarte sănătoasă, dar când vine la pachet cu vitaminele și mineralele fructelor sau legumelor, boosterul de energie, imunitate și grijă pentru organism este incomparabil. Alege să ai grijă de tine și joacă-te și cu alte forme de a consuma apa. Cu siguranță vei găsi ceva ce-ți va plăcea la nebunie.