Raiffeisen Bank și Qualitance au dezvoltat o platformă 100% online pentru creditarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Produsul se află în etapa de testare cu un grup limitat de clienți ai băncii, urmând ca în 2021, prin noile funcţionalități implementate, să fie disponibil pentru toți clienții IMM ai băncii.
Întregul flux de operațiuni, de la transmiterea ofertei până la acordarea efectivă a finanțării, se va automatiza complet, un parcurs de creditare de doar câteva minute.
Platforma digitală de creditare creată de Qualitance pentru Raiffeisen Bank a fost dezvoltată în timp record, parcurgând în ritm accelerat etapele de design, implementare și testare cu o parte din clienții băncii.
Platforma a fost construită pe o arhitectură scalabilă de microservicii integrate cu sistemele existente ale băncii, în baza unor metodologii de lucru de tipul agile, design thinking, rapid prototyping.