Lorand și Zsuzsanna Szarvadi, proprietarii Balvanyos Resort & Spa din Covasna, au cumpărat hotelul K+K Elisabeta din București pe care îl vor relansa sub nou-înființatul brand hotelier Peakture.
Inaugurat în 2006 de frații Koller din Austria, hotelul era deținut din 2019 de InterGlobe, un conglomerat din India cu activitate în sectorul aviatic, industria ospitalității și turism.
Situat între Piața Universității și Piața Rosetti, hotelul dispune de 67 de camere clasificate la 4 stele, bar, restaurant cu facilități pentru servirea micului dejun, săli de întâlnire și o zonă de fitness.
Și complexul Balvanyos Resort & Spa din Covasna, aflat în plin proces de extindere cu un corp nou, va fi denumit tot Peakture. Acesta va cuprinde 50 de camere și o nouă zonă de SPA.