Proiect de cicloturism la Călărași

Un prim proiect turistic de cicloturism, finanțat din Fondul European pentru Pescuit (FEP), a fost realizat la Călărași.

În cadrul proiectului s-au stabilit patru trasee de cicloturism, care se adresează atât cicliștilor de șosea, cât și cicliștilor amatori de offroad, dar și un traseu de pescuit pentru a promova frumusețile Dunării în județul Călărași. Acestea vor fi inaugurate oficial, duminică, 1 martie 2015.

Cele patru trasee de ciclism au distanțe cuprinse între 46 și 50 de km, au un nivel scăzut de dificultate și pot fi parcurse într-un interval de timp cuprins între 4 și 7 ore. Amatorii de cicloturism vor putea admira peisajele unice ale zonei, vor putea vizita muzee, târguri ale producătorilor de artizanate, magazine de biciclete și se pot caza în hoteluri sau zone de camping special amenaje pe traseu. Pasionații de pescuit vor putea folosi traseul special creat în cadrul noului program turistic, care se întinde pe o distanță de 18 km, de la Călărași până la Vicina.

“Această zonă de implementare va deveni, în scurtă vreme, o atracție turistică inedită pentru pasionații de ciclism și pescuit din toată lumea. Zona Dunării Călărășene abundă de peisaje superbe, iar turiștii care fac parte din publicul nostru țintă iubesc această combinație între sălbăticie, ciclism și pescuit ” declară Marius Fulga – Manager public în cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi.

Proiectul European “Promovarea patrimoniului natural în zona Dunării Călărășene prin Eco-turism” este cofinanțat din Fondul European pentru Pescuit 2007-2013 și face parte din Programului Operațional de Pescuit  2007- 2013. Website-ul oficial al proiectului este www.turismcalarasi.ro.

- Publicitate -

Bugetul pentru începerea școlii poate ajunge și la 2.000 de euro

Începerea școlii ajunge să coste între 1.000 și 2.000 de euro, după ce, pe lângă rechizitele obișnuite, tot mai...

Industria de media și divertisment locală va crește anul acesta cu doar 2,5%

Industria de media și divertisment din România ar urma să crească cu 2,5% în acest an, comparativ cu 2023,...