Programul de reabilitare termica: probleme si solutii

Cea mai mare organizatie din lume ce activeaza in domeniul imobiliar isi deschide o noua sucursala in cartierul Titan si organizeaza primul seminar adresat asociatiilor de locatari ce doresc o informare la zi privind reabilitarea termica a locuintelor, intitulat „Programul de reabilitare termica: probleme si solutii”.

Seminarul face parte dintr-o serie de evenimente de informare adresate comunitatii locale, in zonele aflate sub acoperirea Retelei Century 21, tematica aleasa fiind una de interes maxim in momentul actual, in special datorita dificultatilor de finantare publica a reabilitarii termice. La invitatia Century 21 Titan Park au raspuns, pentru aceasta editie, reprezentantii CEC Bank, Ligii Asociatiilor de Proprietari „Habitat”, precum si ai furnizorului de termosisteme, DEKO Professional, din grupul Policolor.

La seminar sunt invitati proprietari, administratori de blocuri si presedinti ai asociatiilor de proprietari din zonele Titan – Balta Alba, Dristor si Basarabia, precum si membrii Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri.

Temele ce vor fi dezbatute la acest seminar vor cuprinde solutii la problemele curente, criteriile de eligibilitate si etapele procesului de reabilitare termica a locuintelor. Totodata, vor fi prezentate si recomandari practice privind sistemul de termoizolare.

Am decis sa lansam agentia noastra prin implicarea in identificarea celor mai bune solutii la problemelor actuale ale locuitorilor din zona noastra. Aceasta abordare, de asistenta a comunitatii locale, este deja o traditie aplicata in toate tarile unde activeaza agentiile din Reteaua Century 21®” a declarat domnul Costin Spinu, managerul agentiei Century 21 Titan Park. „Am prevazut pentru anul 2011 un numar de 12 evenimente adresate comunitatii prin care vom aborda tematici diverse, de la asigurarea obligatorie a locuintei, certificarea energetica a imobilelor, la siguranta locuintei.” a adaugat domnia sa.

Seminarul va fi organizat in data de 16 decembrie, in intervalul orar 11:00 – 13:30, la sediul agentiei din strada Baba Novac nr. 19A, parter.

Intrarea va fi libera, in functie de numarul de locuri disponibile. Cei ce doresc sa participe la seminar sunt rugati sa ne contacteze la telefon 0374.329.305, email titanpark[at]Century21.ro sau la sediul agentiei aflat la parterul cladirii Belvedere din strada Baba Novac, nr. 19A.

Agentia imobiliara Century 21 Titan Park este specializata in vanzarea de locuinte, in cartierele de este ale Bucurestiului: Titan – Balta Alba, Dristor si Basarabia. In noul sediu, care are o suprafata de peste 200 m2, Century 21 Titan Park isi propune sa dezvolte o echipa de 30 de profesionisti in servicii imobiliare, devenind astfel cea mai mare agentie imobiliara din Romania. Respectand traditia Century 21®, obiectivul companiei este de a ocupa pozitia de lider pentru aria in care activeaza.

Reteaua de agentii Century 21 din Romania cuprinde la ora actuala 5 agentii detinute si operate in mod independent, in Bucuresti, ce ofera servicii imobiliare la standarde internationale, precum si o divizie de cercetare si evaluari imobiliare. Proprietatile promovate de Reteaua Century 21 sunt disponibile pe portalul www.Century21.ro.

Despre Reteaua Century 21

Century 21 Real Estate LLC (www.Century21.com) este cel mai mare francizor mondial din domeniul imobiliar, furnizand servicii complete de pregatire profesionala, gestionare, administrare si marketing pentru Sistemul Century 21®. Reteaua este alcatuita din 8.000 de agentii imobiliare, pentru care lucreaza circa 121.000 de specialisti, in 73 de tari si teritorii din intreaga lume. Century 21 Real Estate LLC este o filiala a Realogy Corporation, SUA.

2010 Century 21 Real Estate LLC. Century 21 este o marca inregistrata a Century 21 Real Estate LLC, SUA. Fiecare agentie Century 21 este operata si detinuta in mod independent.

- Publicitate -

Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut în primele nouă luni din 2024

Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat 198 de tranzacții în primele nouă luni ale anului 2024,...

Marea majoritate a românilor își cumpără produse dulci de patiserie-cofetărie

Un procent de 82% dintre români își cumpără produse dulci de patiserie-cofetărie, chiar și cu un buget limitat, în...