Programul de fidelizare Lidl Plus se lansează și în România

Lidl lansează aplicația mobilă Lidl Plus, primul program digital de loializare al retailerului în România.

Acesta include un card digital de fidelitate, iar printre avantajele oferite se numără accesul exclusiv la oferte speciale și promoții săptămânale pentru produse, precum și centralizarea bonurilor și a istoricului digital al cumpărăturilor.

În centrul aplicației stă cardul de fidelitate digital Lidl Plus, pe care utilizatorii trebuie să îl scaneze la casa de marcat pentru a beneficia de următoarele:

  • Oferte – iau forma unor reduceri și promoții de care clienții pot beneficia prin scanarea cardului digital, înainte de efectuarea plății.
  • Cupoane – prin intermediul acestora, clienții au acces la promoții, reduceri procentuale sau prețuri speciale aplicate pe cantitatea de produse achiziționate. Cupoanele se activează din meniul aplicației înainte de a scana cardul Lidl Plus la casa de marcat.
  • Taloane răzuibile – acestea pot ascunde premii, precum cupoane de reducere cu valabilitate limitată la diverse categorii de produse. Clienții pot primi un talon răzuibil digital, în urma autentificării la casa de marcat cu cardul de fidelitate Lidl Plus și plății cumpărăturilor.

În plus, cei care și-au instalat aplicația Lidl Plus, pot avea acces la istoricul cumpărăturilor și la broșurile digitale ale retailerului.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.