Programe de inițiere în sport pentru copii, la Stejarii Country Club

Stejarii Country Club, în colaborare cu o serie de sportivi români renumiți, lansează și facilitează programe gratuite de inițiere în sport, dedicate copiilor. Programele includ acces la cele mai noi tehnologii sportive și la sesiuni de dezvoltare personală, fiind deschise tuturor copiilor pasionați sau interesați de sport.

Selecția municipală de Tenis

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Evenimentul este planificat în două serii organizate în lunile mai și respectiv septembrie – octombrie 2015 și se adresează copiilor începători, cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani. Ediția de mai încadrează o tabară sportivă gratuită, în care vor fi implicați cei 25 de copii nou selectați.

Angajamentul Stejarii Country Club față de acest proiect îl reprezintă punerea la dispoziție a unui cadru organizatoric impecabil, a unor dotări de excepție și a unor antrenori profesioniști alături de care orice copil selecționat se va apropia mult mai ușor de cadrul performanței.

Selecția continuă demersul inițiat în 2014, “Stejarii Country Club susține copiii pasionați de tenis”, la care au participat peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani. Cei 30 de copii selecționați în 2014 au fost integrați într-un program gratuit de cursuri de tenis desfășurat în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, susținut de instructori profesioniști, utilizând terenuri și echipament la cele mai înalte standarde de calitate. Printre sportivii care s-au implicat în ediția anului trecut se remarcă Simona Halep, care a acordat sfaturi legate de tenis și cadouri celor 30 de copii ce beneficiază de acest program.

Selecția națională de Înot Camelia Potec

În cursul lunii martie a anului curent sunt programate noi selecții în rândul copiilor din școlile și grădinițele de stat pentru 60 de locuri la Școala de Înot Camelia Potec din cadrul Stejarii Country Club. Selecția va reuni copii cu vârste de 7 și 8 ani, începători în domeniul înotului și care nu sunt înscriși la cursurile altor cluburi sportive.

Demersul pentru domeniul înotului a demarat în anul 2014, prin Concursul Național de Înot “Camelia Potec. În căutarea viitorilor campioni” – eveniment care a reunit 260 de copii din 10 orașe ale României alături de 60 instructori și de membrii familiilor participanților. Astfel au fost selectați 24 de copii care beneficiază gratuit de evaluare tehnică și psihologică, de echipamente și de un program specializat de instruire pe parcursul a două cantonamente de pregătire organizate în cadrul clubului.

Selecția municipală de Gimnastică Nadia Comăneci

Planificată de asemenea pentru luna martie a anului curent, selecția se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani și va pune în mod gratuit la dispoziția acestora 50 de locuri la Școala de Gimnastică Nadia Comăneci, nou înființată în cadrul Stejarii Country Club.

Antrenorii Stejarii Country Club sunt asistați în programul de selecție a copiilor pentru cele trei discipline de către sportivi renumiți precum Nadia Comăneci, Ion Țiriac, Andrei Pavel, Andreea Răducan și Sandra Izbașa. Testele de evaluare includ: exerciții de alergare, de aruncare, sărituri, prindere, coordonare, viteză specifică, agilitate, forță, flexibilitate și anduranță, însă nelimitându-se doar la acestea.

Scopul Stejarii Country Club prin organizarea acestor selecții și a antrenamentelor este de a identifica, în rândul micilor iubitori de sport, copiii care au potențial de a deveni unii dintre cei mai buni jucători de tenis, înotători și respectiv gimnaști. Selecțiile se adresează tuturor copiilor, începători sau avansați.

Prin acest proiect Stejarii Country Club urmărește promovarea educației fizice și inițierea copiilor în sport, în special în tenis, natație și gimnastică – sporturi în care România a înregistrat de-a lungul timpului performanțe de excepție. Selecția se adresează tuturor copiilor, indiferent de posibilitățile materiale ale familiilor, înscriși în școlile și grădinițele de stat.

Pentru mai multe informații despre Stejarii Country Club, vă rugăm să accesațiwww.stejariicountryclub.ro.

- Publicitate -

Jumătate dintre români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn

Stresul este cel mai important factor care afectează calitatea somnului românilor, fiind menționat de 52% dintre respondenții unui studiu...

Ce cheltuieli poți deduce ca PFA? Lista completă și exemple practice

În calitate de Persoană Fizică Autorizată (PFA), trebuie să înțelegi care sunt cheltuielile pe care le poți deduce pentru...