Un programator din România care lucrează în regim self-employed poate câștiga de la 10 la 125 dolari pe oră, în funcție de nivelul de experiență și specializare, mai mult decât poate câștiga un programator angajat, conform calculatorului de plăți Lemon.io.
Spre deosebire de cei care sunt angajați cu contract de muncă în diverse companii, programatorii independenți trebuie să dețină o firmă (plătitoare sau nu de TVA) sau să opereze ca PFA.
Chiar și după aplicarea noilor măsuri din Codul Fiscal, ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023 pentru micile întreprinderi, câștigul lunar net al unui programator independent poate depăși cu ușurință salariul unui angajat într-o companie IT din România.
Salariul mediu net pentru un programator român este de 9.331 lei, conform raportului pe luna iunie 2022 al Institutului Național de Statistică.
Pe de altă parte, diferența salarială la nivel european este de 13% între femei și bărbați, în vreme ce în România ecartul este mult mai mic – bărbații câștigând cu doar 2.4% mai mult decât femeile.
Cât căștigă un programator specializat în limbajul Python
Un programator specializat în limbajul Python, unul dintre cele mai populare la nivel global, poate câștiga până la 80 de dolari pe oră, dacă are experiență la nivel de Tech Lead (peste 7 ani de experiență).
Un developer de nivel middle, cu peste 3 ani de experiență, câștigă aproximativ 24 dolari pe oră pentru același limbaj de programare.
Același tarif se aplică și pentru programatorii din Polonia, Ungaria sau Moldova. În schimb, pentru programatorii din Ucraina, tariful mediu pentru programatorii Python cu peste 3 ani experiență este de numai 19 dolari pe oră.
La polul opus, se află Italia, Spania, Germania și Malta, unde un programator cu 3 ani de experiență în Python poate primi în medie chiar și 31 de dolari pe oră.
Cât câștigă un specialist Java și JavaScript
În ceea ce privește Java și JavaScript, două dintre cele mai folosite limbaje la nivel global, onorariile dezvoltatorilor români care colaborează cu Lemon.io pot ajunge până la 68 de dolari pe oră.
Comparând țările aflate în topul hub-urilor IT din Europa de Est, observăm că tarifele pentru România sunt aproximativ la același nivel cu Polonia, Bulgaria, Moldova, Ungaria și Cehia pentru majoritatea limbajelor de programare.
În schimb, pentru aceeași poziție și același nivel de expertiză plătit cu 68 de dolari pe oră, în țările menționate mai sus, în Ucraina, tariful este de numai 54 de dolari pe oră.
În ceea ce privește limbajele de programare mai rare, precum Clojure sau Rust, onorariile se ridică până la 96 de dolari pe oră pentru dezvoltatorii cu experiență mai mare de 7 ani, la nivel de Tech Lead.