Profi a deschis sâmbătă 11 magazine sub brandul LOCO, marcând astfel intrarea pe piaţă a noului concept de magazin pentru zonele rurale, cu produse adaptate nevoilor locuitorilor zonei în care funcţionează.
„Am testat îndelung acest concept prin intermediul magazinelor noastre experimentale MINI şi acum ştim cum se prezintă formatul cel mai potrivit de comerţ civilizat care să contribuie la îmbunătăţirea vieţii localnicilor. Am denumit acest format LOCO”, a declarat directorul general al Profi Rom Food, potrivit unui comunicat al companiei.
Cele 11 magazine se află la Panticeu (judeţul Cluj), Aghireşu Fabrici (Cluj), Matca (Galaţi), Odobeşti (Vrancea), Bălan (Harghita), Tinca (Bihor), Segarcea (Dolj), Miercurea Nirajului (Mureş), Lovrin (Timiş), Gătaia (Timiş) şi Anina (Caraş Severin).
Noilor magazine LOCO li se vor adaugă şi altele odată cu extinderea reţelei Profi, care urmează să ajungă la 500 de unităţi la sfârşitul lui 2016 şi să crească în continuare într-un ritm de cel puţin 100 de magazine pe an, notează compania.
Cele aproximativ 2.500 de produse puse în vânzare aici diferă faţă de cele din magazinele Standard şi CITY, oferta LOCO cuprinzând o serie de unelte şi scule, butoaie, articole de grădină (furtun, găleată, sfoară), textile, menaj şi sticlărie, în timp ce varietatea produselor din gama celor pe care în mod normal localnicii şi le produc oricum în propriile gospodării, cum ar fi lactatele, brânzeturile, legumele şi fructele, este mai restrânsă.
În LOCO vor fi prezente produsele marca proprie şi cele achiziţionate din ţară sau importate doar de PROFI. Totodată, micii producători de legume şi fructe vor putea veni să vândă în magazinele LOCO produse proaspete, precum pătrunjel, verdeaţă, ridichi şi altele. Peste 80% din ce se vinde prin această reţea provine de la furnizori din România.
Un magazin LOCO va asigura locuri de muncă pentru 11-15 persoane în localităţile în care se deschid.