Rețeaua PROFI continuă să se extindă prin inaugurarea altor cinci magazine în Brașov, Tăuții-Măgherăuș, Chișcani, Orlat și Slobozia, ajungând astfel să fie prezentă în 230 de localități din toate județele și municipiul București.
Magazinul deschis la Brașov, al nouălea din localitate, funcționează în format Standard pe strada Tâmpei, nr.6. Unitatea se întinde pe o suprafață totală de 471,77 m2, din care suprafața de vânzări este de 343 m2.
Alte patru magazinele deschise săptămâna trecută sunt operate în format Loco. Unitatea din Tăuții-Măgherăuș, din județul Maramureș, se află pe strada Principală, nr.198, având o suprafață totală de 375 m2 din care sala de vânzări măsoară 195 m2.
Aflat pe strada Cvartal, nr.12, magazinul din localitatea Chișcani, județul Brăila, se întinde pe o suprafață totală de 296,88 m2, suprafața de vânzări acoperind 191 m2.
Cu o suprafață totală de 378,21 m2, din care sala de vânzări ocupă 208 m2, unitatea inaugurată în localitatea Orlat, județul Sibiu, se găsește pe strada Principală, nr. 644A.
Noul magazin deschis în Slobozia, județul Argeș, este situat pe strada Constantin Brâncoveanu, nr.7, întinzându-se pe o suprafață totală de 365,56 m2, sala de vânzări fiind de 195 m2.