Primăria Iași va achiziționa 16 tramvaie de minim 26 de metri

Cele 16 tramvaie sunt destinate rutelor 1, 3, 7, 8 şi 13

Primăria Iaşi organizează o licitaţie pentru achiziţionarea a 16 tramvaie cu lungimea de minim 26 de metri. Prevederea bugetară a licitaţiei este de 142.721.280 lei, fără TVA (aproximativ 30,23 milioane de euro), adică maxim 1,89 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare tramvai. 

La licitaţie au depus oferte două companii străine, care s-au arătat interesate de toate cele trei loturi, corespunzătoare a trei proiecte, în care a fost împărţită procedura: Bozankaya Otomotiv (Turcia) şi Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz SpĂłlka Akcyjna (Polonia).

Achiziţia celor 16 tramvaie face parte din trei din proiecte cu finanţare europeană derulate de Primăria Municipiului Iaşi care privesc şi lucrări de modernizare a liniilor de tramvai, refacere a carosabilului şi trotuarelor, construirea de staţii, amenajarea de locuri de parcare şi spaţii verzi etc. pe mai multe tronsoane. În cadrul celor trei proiecte municipalitatea a organizat patru licitaţii, din care trei pentru lucrări de construcţii, iar cea de-a patra pentru mijloacele de transport.

Primul proiect prevede execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente liniei de tramvai intersecţie Bucşinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecţie Calea Chişinăului (lungime: 2.444 metri – cale simplă de rulare), reabilitarea celor două peroane din staţia Tudor Vladimirescu, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu (suprafaţă: 1.196 metri pătraţi), construirea a două staţii de tramvai, precum şi achiziţia a şapte tramvaie.

Contractul de lucrări a fost semnat deja cu asocierea Conest SA Iaşi – Mari Vila Com SRL Bucureşti, contra unei sume de 34.475.207,68 lei, inclusiv TVA (aproximativ 7,24 milioane de euro). 

Al doilea presupune reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii căii de rulare tramvai pe trei tronsoane: Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriţă, Piaţa Podu Roş – intersecţie cu bulevardul Primăverii şi bulevardul Virgil Săhleanu – intersecţie cu bulevardul Metalurgiei – rond Ţuţora, precum şi achiziţionarea a cinci tramvaie.

Licitaţia pentru lucrări a avut o prevedere bugetară de 44.356.437,96 lei, fără TVA (aproape 9,4 milioane de euro) şi a atras tot oferta asocierii Conest SA Iaşi – Mari Vila Com SRL Bucureşti. 

Ultimul proiect vizează reabilitarea infrastructurii de tramvai Iaşi – Dancu, reabilitarea podului Ciurchi II şi achiziţionarea a patru tramvaie. Licitaţia pentru lucrări a avut o prevedere financiară de prevedere bugetară de 45.035.176,97 lei (aproape 9,4 milioane de euro) şi a primit o ofertă din partea asocierii Mari Vila Com SRL Bucureşti – Conest SA Iaşi.

20 de autobuze electrice pentru Iași

Șase companii sau asocieri de firme au depus pe 12 august oferte la licitaţia pentru livrarea de autobuze electrice de 12 metri pentru şapte municipii din ţară, din care 20 pentru Iaşi.

Licitaţia organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se bazează tot pe obţinerea fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional – Axa 4.1. Procedura a avut o valoare de circa 365.000.000 lei şi vizează, în total, achiziţia a 131 de autobuze electrice de 12 metri, precum şi construirea a 39 de staţii de încărcare rapidă şi a 131 de staţii de încărcare lentă.

Cele 131 de autobuze sunt repartizate astfel:

  • Iaşi (20 autobuze, şase staţii de încărcare rapidă şi 20 de staţii de încărcare lentă, toate în valoare de 55,5 milioane lei),
  • Piteşti (40 autobuze, 110,5 milioane lei),
  • Târgu Mureş (32 autobuze, 89 milioane lei),
  • Suceava (15 autobuze, 41,4 milioane lei),
  • Sibiu (nouă autobuze, 25,1 milioane lei)
  • Sighetu Marmaţiei (şapte autobuze, 19,4 milioane lei). 

Firmele şi asocierile care au ofertat pentru toate cele şapte municipii sunt Bozankaya Otomotiv din Turcia, New Kopel Car Import din Israel, Anadolu Automobil Rom (importator ISUZU), Solaris Bus & Coach din Polonia şi Golden Dragon Bus din China, la licitaţie mai fiind înscrisă şi compania Sor Libchavy din Cehia, care a depus însă o ofertă doar pentru Sibiu.

În Iaşi, cele 20 de autobuze electrice de 12 metri vor deservi rutele 28 (Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia) şi 36 (Dacia – Gară – Copou – Breazu). 

Până pe 23 septembrie, după o nouă amânare, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice aşteaptă oferte la o licitaţie care vizează achiziţia a 70 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri, pentru patru municipii din ţară:

  • Iaşi (24 de autobuze, şapte staţii de încărcare rapidă şi 24 de staţii de încărcare lentă, în valoare totală de 54,5 milioane lei),
  • Judeţul Neamţ (21 autobuze, 48,1 milioane lei),
  • Târgu Mureş (15 autobuze, 34,4 milioane lei)
  • Tulcea (10 autobuze, 22,8 milioane lei).

Valoarea totală a achiziţiei se ridică la circa 160.000.000 lei.

Cele 24 de autobuze electrice de 10 metri vor fi folosite în transportul public din Iaşi astfel: 14 pe ruta 42 (Copou – CUG) şi 10 pe traseul 52 (Piaţa Alexandru cel Bun – Pasaj Octav Băncilă – Copou).

MDRAP a achiziționat 16 tramvaie de 30 m pentru Iași

Pe 15 iulie, după mai multe amânări, a avut loc deschiderea ofertelor primite în cadrul licitaţiei pentru achiziţionarea a 16 tramvaie cu lungimea de circa 30 de metri destinate transportului public din municipiul Iaşi. La licitaţie a fost primită o singură ofertă, din partea producătorului polonez PESA Bydgoszcz. Organizatorul achiziţiei este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar beneficiarul Municipiul Iaşi. 

Valoarea totală estimată a contractului este 184.000.000 lei, fără TVA (aproximativ 38,73 milioane de euro), adică maxim circa 2,42 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare tramvai. Durata contractului este de 24 de luni, din care perioada de livrare de opt luni.

- Publicitate -

Bugetul pentru începerea școlii poate ajunge și la 2.000 de euro

Începerea școlii ajunge să coste între 1.000 și 2.000 de euro, după ce, pe lângă rechizitele obișnuite, tot mai...

Industria de media și divertisment locală va crește anul acesta cu doar 2,5%

Industria de media și divertisment din România ar urma să crească cu 2,5% în acest an, comparativ cu 2023,...