Prima clădire din ansamblul Oregon Park, închiriată integral

Prima clădire din noul ansamblu de birouri Oregon Park, dezvoltat de Portland Trust, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, a fost închiriată integral. Spațiile de birouri au fost ocupate în totalitate de compania americană Oracle.

Zona dedicată food-retail-ului a fost de asemenea închiriată 100%, cel mai recent chiriaș fiind compania de event catering Flavours, cu brandul Stradale. Flavours este unul dintre jucătorii importanți în domeniul cateringului de eveniment și al operării de restaurante. În Oregon Park, Flavours va deschide cel de-al patrulea restaurant Stradale.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Printre cei care au închiriat spații în zona de retail se numără și Lagardere Travel Retail, operatorul conceptului „1 Minute”.  Prezent în principalele centre de afaceri medii și mari din București, „1 Minute” este un brand internațional de fresh snacking & convenience.

Din punct de vedere tehnic, 95% din structura clădirii A este finalizată, lucrările la interior și fațadă progresând în paralel. Clădirea are un regim de înălțime de două subsoluri, parter și 6 etaje și dispune de o suprafață închiriabilă de 20.104 m2. Termenul de finalizare este iunie 2016. În paralel, dezvoltarea Clădirii B continuă conform planificării, spațiul închiriabil fiind de 24.619 m2. Lucrările la Clădirea C vor începe în cursul acestui an. Cele trei construcții din complexul Oregon Park vor ocupa o suprafață de 69.342 de m2.

 „Cu fiecare proiect pe care l-a dezvoltat în România, Portland Trust a stabilit noi standarde de calitate în domeniul clădirilor de birouri din România, aducând cele mai noi şi mai performante tehnologii în construcţia de clădiri de birouri verzi de clasa A. Un exemplu de o astfel de tehnologie este sistemul cu pompe de căldură geotermală, care oferă unul dintre cele mai ridicate grade de eficienţă energetică cunoscute în lume. Oregon Park însumează toate specificaţiile și tehnologiile care şi-au dovedit eficiența în proiectele anterioare. Astfel, chiriaşii vor beneficia de un mediu de lucru mai confortabil, dar şi de reduceri semnificative, de până la 40%, ale costurilor finale plătite pentru energia consumată pentru încălzire şi răcire.”, explică Florin Furdui, Country Manager Portland Trust.

Clădirile Oregon Park vor fi certificate BREEAM, cu calificativul „EXCELLENT”, aceeași certificare pe care a obținut-o și Floreasca Park, proiectul anterior al Portland Trust. Floreasca Park, un complex de birouri „verzi” de prima clasă, este distins cu numeroase premii internaționale. Cea mai recentă distincție – premiul „Office Investment Transaction of the Year” – a fost câștigată în luna decembrie a anului trecut, în cadrul galei CIJ Awards 2015.

Oregon Park este al șaselea proiect de birouri dezvoltat de Portland Trust în România, după Opera Center I și II, Bucharest Business Park, Floreasca 169A și Floreasca Park. Cu cei aproximativ 70.000 mp de spații noi de birouri, Oregon Park reprezintă 21% din totalul de 330.000 mp construiți și închiriați de Portland Trust la noi în țară, începând cu anul 1999.

Decembrie plin cu magazine noi pentru Sinsay. Polonezii se extind puternic

Retailerul polonez de fashion și articole pentru casă Sinsay, parte a grupului LPP, încheie anul cu opt unități noi...

EFECTUL PROPAGANDEI! Doar 43% dintre români cred că se trăiește mai bine ca înainte de aderarea la UE

Doar 43% din respondenții unui studiu realizat în urma unui plan de cercetare complex și inclus în Raportul Pareto...