Prima Casă primește o infuzie de capital din fondurile nefolosite pentru achiziția ANL

.
.

Guvernul va distribui sumele neutilizate ca garanţii în programul Prima Casă pentru achiziţiile de locuinţe construite de ANL astfel încât să poată fi folosite pentru orice tip de locuinţă în cadrul programului, pe fondul solicitărilor de suplimentare a banilor, scrie Curierul Național.

În anul 2013, Guvernul a alocat un plafon de 500 milioane lei pentru achiziţia locuinţelor construite de ANL prin programul Prima Casă, fondurile nefolosite anul trecut putând fi utilizate şi în cursul acestui an până la epuizare.

Din această sumă, au fost alocaţi până în prezent 314,5 milioane lei unui număr de 15 bănci, din care au fost acordate garanţii în intervalul septembrie 2013-iunie 2014 de aproape 8,8 milioane lei, reprezentând o rată de utilizare a plafonului alocat de 1,7%, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Astfel, autorităţile estimează că până la finalul anului vor mai fi acordate garanţii de circa 5,2 milioane lei pentru achiziţiile ANL, utilizând acelaşi algoritm de calcul, ceea ce înseamnă că se vor utiliza în total 14 milioane lei din cele 500 milioane lei.

Având în vedere că plafonul general aprobat în 2014 pentru garanţiile Prima Casă (cu excepţia locuinţelor ANL), de 1,2 miliarde lei, a fost epuizat la începutul lunii iulie, iar băncile au cerut suplimentarea plafoanelor, Guvernul vrea să realoce sumele neutilizate pentru achiziţiile de locuinţe ANL către bănci pentru a le folosi ca garanţii generale în cadrul programului, inclusiv pentru imobilele ANL, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.

„În aceste condiții, având în vedere necesitatea gestionării în condiții de maximă eficiență a limitelor de îndatorare stabilite de Ministerul Finanțelor Publice, se propune realocarea plafonului destinat achiziționării de locuințe construite prin ANL, rămas nealocat şi/sau neutilizat la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, ca plafon general de garantare în cadrul programului Prima Casă, ceea ce va permite acordarea de garanții, în continuare, pentru toate tipurile de locuinţe prevăzute în legislaţie Programului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Prin programul Prima Casă, care se derulează din a doua jumătate a anului 2009, au fost acordate 117.716 garanţii, din care 30% sunt destinate achiziţiei de imobile construite între anii 2008-2013. Valoarea medie a finaţărilor accesate în cadrul programului este de 38.296 de euro.

Din totalul garanţiilor acordate, au fost executate 239 de garanţii, reprezentând o rată de default de 0,2%.

Credite pe Programul Prima Casă, cu garanţii acordate de FNGCIMM, pot fi accesate de la BCR, BRD – Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Banca Românească, Alpha Bank, Banca Millennium, Banca Transilvania, CEC Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Comerciala Intesa Sanpaolo Romania, UniCredit Tiriac Bank, Credit Agricole Bank, Bank Leumi Romania, ING Bank, Marfin Bank.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...