Poșta Română prelungește programul pentru Black Friday

Cu ocazia Black Friday, 600 de oficii poștale sunt deschise inclusiv sâmbătă, 14 noiembrie și duminică, 15 noiembrie, pentru ridicarea coletelor comandate.

Totodată, livrarea va fi posibilă, la cerere, și direct la ușa destinatarului, în toate localitățile din țară.

Expediţiile sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot parcursul lor, de la prezentare, până la livrare. Pentru a face față vârfului de activitate din această perioadă, Poşta Română poate să susţină, zilnic, livrarea a peste 100.000 de colete, începând cu data de 13 noiembrie.

Compania a extins serviciul de SMS și anunță destinatarul printr-un mesaj în momentul în care expediția ajunge în oficiul ales de client sau când livrarea la ușa acestuia se apropie. SMS-ul conține numărul AWB al trimiterii, numărul şi programul oficiului poştal, precum şi suma de plată ramburs, dacă nu a fost deja achitată online, cu cardul.

Coletele conţinând comenzile efectuate în perioada Black Friday şi livrate în oficii vor fi păstrate până la 10 zile calendaristice, de la data sosirii în unitate, în funcție de opțiunea expeditorului. De asemenea, clientul are posibilitatea deschiderii coletului pentru verificarea conţinutului.

Totodată, destinatarul are posibilitatea de a returna coletul, timp de 30 de zile, prin intermediul celor peste 600 de subunități dedicate.

- Publicitate -

Moon Resorts, afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro în 2024

În 2024, Moon Resorts a realizat afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro și își propune ca până la...

Cea mai mare fabrică de BCA din Europa se află la Iernut, județul Mureș

DVI Production, deținătorul brandului FORTEM, producător de elemente liniare de zidărie, deschide în județul Mureș, la Iernut, o nouă...