CNAIR a desemnat câştigătorul proiectului de reabilitare a podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680.
Ofertantul câştigător este Asocierea Maristar – Hydrosty, cu un preț de 67,753,035.18 lei fără TVA.
Durata contractului este de 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 60 de luni.
Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea.
Împreună cu podul similar de la Cernavoda, conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă între regiunile Dobrogea şi Muntenia.
În cadrul contractului de reabilitare vor fi realizate o serie de lucrări de reparaţii complexe.
Astfel, este prevăzută înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, lucrări de reparaţii cu betoane speciale.
Vor fi realizate și lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de acces.