Guvernul a aprobat o decizie prin care activităţile de jocuri de noroc să se poată realiza prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanţii la joc sau online.
Acest lucru se va face prin accesarea secţiunii dedicate acestei activităţi disponibilă pe site-urile oficiale ale Loteriei Române cu condiţia achitării taxei de participare, iar efectuarea plăţii pentru participarea la jocurile loto să poată fi realizată şi prin instrumente de plată electronice.
Această decizie vine în contextul în care legislaţia aflată în vigoare până în prezent nu avea în vedere situaţii de genul pandemiei de coronavirus.
Mai mult, decizia este fundamentată și pe faptul că „inovaţiile tehnologice din ultimi ani au avut ca efect o schimbare constantă la nivel internaţional a industriilor, inclusiv a industriei jocurilor de noroc, evidenţiindu-se interesul pentru jocurile de noroc organizate pe cale electronică”.
MONEY BUZZ ■ ȘTIRI BUSINESS ■ ȘTIRI ECONOMICE ■ ȘTIRI FINANCIARE