NEPI, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, a publicat raportul anual în care detaliază și planurile de investiții pentru perioada următoare.
Astfel, pe lângă completarea fuziunii cu Rockastle, NEPI va continua investițiile în România și în regiune, urmărind extinderea pe o piața nouă, prin achiziția unui centru comercial din Sofia.
Pentru piața locală, NEPI se va concentra pe centre comerciale în orașele medii, dar și pe extinderea și inaugurarea unor clădiri de birouri, după cum urmează:
- The Office Cluj-Napoca va fi extins cu încă 18,500 mp, iar inaugurarea este programată pentru trimestrul al treilea al acestui an.
- Victoriei Office, clădirea de birouri construită lângă Guvern, va fi gata în acest an și va avea o suprafață de 7.600 mp.
- Promenada Mall va fi extins până în 2018 cu 30,000 mp suprafață comercială, căreia i se vor adăuga încă 30.000 mp de spații de birouri.
- Shopping City Satu Mare va avea o suprafață de 28,700 mp și va fi gata în trimestrul al treilea din 2018.
- Râmnicu Vâlcea Mall va avea 27.900 mp și va fi gata în ultimul trimestru al acestui an.
- Shopping City Galați va fi extins cu încă 21,000 mp până la sfârșitul acestui an.
- Shopping City Sibiu va fi extins cu 10,600 mp până la sfârșitul anului 2017.
- Ploiești Shopping City va avea încă 6.200 mp de spații comerciale până în decembrie 2017.
- Shopping City Târgu Mureș a intrat în faza de planificare după ce anul trecut NEPI a achiziționat un teren de circa 5 ha, parte din fosta Staţiune de Cercetare şi Producţie Pomicolă. Shopping City Târgu Mureș va avea 46.000 mp.