All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

joi | 29 octombrie | 2020

Picturi românești de 200 de ani, scoase la licitație

Două capodopere ale picturii vechi românești sunt scoase la licitație în cel mai mare eveniment al pieței românești de artă din această toamnă.

Operele care înnobilează Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, din 22 octombrie, sunt realizate acum 200 de ani de către cel mai important portretist al boierimii pământene, Mihail Töpler.

Portretele „Vorniceasa Smaranda Manu” și „Marea visterniceasă Smaranda Sturdza-Balș” impresionează prin traseul pe care l-au avut, proveniența completă de la artist la zi, vreme de peste două secole.

Colecția de pictură veche a familiei Manu reprezintă cea mai importantă colecție de pictură veche românească, alcătuită de-a lungul unui secol, înglobând în evoluția ei întreaga durată a secolului XIX.

- PUBLICITATE -

Mihail Töpler este cunoscut mai ales prin seria de portrete feminine realizate în primii ani ai secolului XIX, mare parte dintre acestea reprezintând membri sau rude ale familiei Manu, din diverse ramuri.

Portrete cu un preț de pornire de 10.000 de euro

Portretul în peisaj „Vorniceasa Smaranda Manu”, de dimensiuni remarcabile, cel mai mare din seria portretelor feminine ale lui Töpler, a fost realizat în 1809 și surprinde imaginea vornicesei alături de fiul ei Grigore.

Evidente sunt îmbinarea armonioasă a elementelor tipice orientului – bijuteriile, semiluna însoțită de soare – cu cele ale modei vestice – rochia Empire sau maniera în care a fost realizată coafura.

Opera remarcabilă a urmat un destin aparte, provenind din colecția urmașilor lui Constantin George Manu, fost ambasador la Londra și Istanbul. Aceasta a fost confiscată de regimul comunist, depozitată la Muzeul Național de Artă al României, de unde a fost transferată în 1966 la Muzeul de Artă din Bacău, pentru ca ulterior, după un proces de retrocedare de lungă durată, să fie restituită moștenitorilor de drept din familia Manu.

Portretul Smarandei Manu a fost dublat, la vremea realizării sale, de cel al soțului Smarandei, vornicul Mihail Manu, ce pozează alături de fiica Ecaterina.

Portretul-pereche, realizat tot de Mihail Töpler, de asemenea confiscat din mâinile boierești, a fost și acesta retrocedat de Muzeul Național de Artă al României, pus în vânzare și adjudecat în noiembrie 2016.

Și portretul „Marii vistirnicese Smaranda Sturdza-Balș”, fiica marelui logofăt Alexandru Sturdza, beneficiază de măiestria aceluiași  înzestrat portretist al boierimii pământene de la 1800.

Opera, având un preț de pornire de 10.000 de euro, provine din prestigioasa colecție de pictură românească Smaranda Balș, transmisă ulterior, prin căsătoria Ecaterinei Balș (nepoata Smarandei) cu Leon Gheoca, în colecția familiei Ghika.

Expoziția Licitației de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești poate fi vizitată gratuit la Palatul Cesianu-Racoviță în intervalul orar 10:00-20:00.

Expoziția cuprinde aproximativ 200 de capodopere semnate de cei mai valoroși pictori români din toate timpurile – Grigorescu, Luchian, Tonitza, Pallady, Petrașcu etc. (după criteriul dezirabilității acestora în piața de artă), toate urmând a fi vândute prin licitația de joi, 22 octombrie, care se va desfășura online pe platforma Artmark Live.

- PUBLICITATE -