Piața logistică și industrială continuă să fie cel mai dinamic sector imobiliar

Cu 5,6 milioane de metri pătrați de spații de depozitare moderne la sfârșitul anului 2021, România este a treia cea mai mare piață din Europa Centrală și de Est

Piața logistică și industrială din România a înregistrat un nivel record al activității de închiriere în ultimii doi ani, ducând la o creștere medie a stocului de 15-20% pe an, potrivit raportului ExCEEding Borders I&L publicat de Colliers.

Stocul modern de spații industriale și logistice din România a ajuns la 5,6 milioane metri pătrați la sfârșitul anului 2021, iar dezvoltatorii au în construcție încă 470.000 metri pătrați de spații moderne.

București acoperă aproximativ jumătate din stocul de spații industriale și logistice din România, dar se înregistrează o creștere rapidă a orașelor regionale, care se vor dezvolta pe termen mediu.

Spre comparație, Varșovia reprezintă mai puțin de un sfert din stocul total de depozite moderne din Polonia, în timp ce Praga reprezintă o treime din stocul din Cehia.

Rata de neocupare pentru spațiile de depozitare premium a rămas la nivel de 6% în medie, ceea ce este ușor peste media din regiune.

Chiriile pentru spațiile de depozitare clasa A din România au fost, de asemenea, destul de stabile în ultimii ani, între 3,5 și 3,9 euro pe metru pătrat, unul dintre cele mai scăzute niveluri din regiune.

Chiriile pentru spații bune de clasa A sunt cotate mai degrabă în jurul valorii de 4,3 euro pe metru pătrat, mergând chiar spre 4,5 euro pe metru pătrat în anumite cazuri.

Stocul total de spații industriale și logistice din Europa Centrală și de Est a crescut la peste 50 de milioane metri pătrați. Polonia rămâne cea mai mare piață și se apropie de pragul de 25 milioane metri pătrați.

CITEȘTE ȘI: 650.000 mp de spații de depozitare din România, neocupați

- Publicitate -

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Românii au comandat anul trecut 365 de burgeri pe oră prin platforma Tazz

În 2024, preparatul preferat al românilor a fost burgerul, care a fost comandat, în medie, de 365 ori pe...