Piața investițiilor imobiliare s-a contractat cu 43%, până la un nivel de 181 milioane euro

Numărul proprietăților imobiliare tranzacționate în primul semestru a crescut cu 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă valoarea medie a unei tranzacții s-a redus de la 24 milioane euro la 11 milioane euro.

Segmentul clădirilor de birouri și cel al parcurilor industriale, cu câte 5 clădiri tranzacționate în perioada analizată, au fost cele mai active din punct de vedere investițional, arată datele Cushman & Wakefield Echinox.

Din punct de vedere al volumului tranzacționat, cea mai mare cotă, de 37%, a avut-o sectorul logistic, urmat de birouri (32%), retail (21%) și sectorul ospitalier 10%.

Cea mai mare tranzacție înregistrată în acest an pe piața locală o reprezintă vânzarea portofoliului FM Logistic către CTP pentru aproximativ 60 milioane de euro.

În ceea ce privește segmentul de birouri, Vincit Union a achiziționat One Herastrau Office pentru 21 milioane euro, în timp ce Yellow Tree a devenit proprietarul clădirii Olympia Tower pentru 15 milioane euro.

Cea mai relevantă tranzacție pe segmentul de retail a implicat vânzarea de către Iulius Group a unei participatii de 50% din centrele comerciale Family Market din Iași către W&E Assets pentru aproximativ 15 milioane euro.

Scădere a apetitului investițional și în regiune

Scăderea pieței de investiții din România se înscrie în tendința globală și regională, ținând cont că volumul tranzacționat în Europa Centrală și de Est s-a redus cu aproape 60% în prima jumătate a anului, la 2,3 miliarde de euro.

Polonia a înregistrat cea mai mare scădere din regiune (de 71,3%, la 802 milioane euro), în timp ce în Ungaria piața s-a comprimat cu peste 64%, la 253 milioane euro.

CITEȘTE ȘI: Dezvoltatorii vor livra 150.000 mp spații comerciale până la sfârșitul anului

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

Hipermarketul Auchan Târgu Mureș Sud devine ATAC Hiper Discount

Hipermarketul Auchan Târgu Mureș Sud, situat pe bulevardul 1 Decembrie 1918, devine ATAC Hiper Discount by Auchan. Unitatea comercializează...

Salteaua perfectă pentru un somn odihnitor

Somnul este o parte esențială a unei vieți armonioase din toate punctele de vedere. O rutină de odihnă corespunzătoare...