Piața imobiliară în 2021. Închirierile de apartamentele, la minime istorice

Piața rezidențială a reacționat cel puțin ciudat în ultimul an, după ce piața închirierilor de apartamente a scăzut la un minim istoric, arată 24Real.

Cauza principală a fost închiderea activității educaționale și universitare, cât și posibilitatea de a lucra de acasă (Work From Home – WFH).

Pe de altă parte, piața vânzărilor a crescut constant lună de lună, atât din perspectiva cererii și a numărului de unități vândute, cât și a prețului cerut.

Nivelul închirierilor și preînchirierilor pe piața de birouri se va apropia de anul 2019

Spre finalul anului 2020 și începutul lui 2021, clienții au început, treptat, să-și reia activitatea la birou, astfel că au venit cereri din partea acestora de creștere a suprafețelor închiriate.

Mai precis, de la începutul acestui an, spațiile care s-au eliberat odată cu debutul pandemiei au început să se ocupe din nou.

Acestea vor duce piața office la un nivel de închiriere și preînchiriere la finalul acestui an similar cu cel din 2019.

Totodată, există anumite sectoare de activitate și domenii care se extind și caută spații mai mari, chiar dacă se vor muta în aceste spații chiar și peste un an.

Prețul materialelor de construcții a explodat, la fel și prețurile în imobiliare

Activitatea intensă de pe șantierele din marile orașe, impreună cu situația creată de pandemie, au dus la o inflație neașteptată a prețurilor la materialele de construcții.

În unele cazuri, valoarea acestora s-a dublat în mai puțin de un an, cum este cazul soluțiilor de izolație cu polistiren.

În ultimele șase luni, sectorul rezidențial a înregistrat o creștere accelerată a cererii pentru terenuri și case în zonele limitrofe ale Bucureștiului.

A crescut și cererea pentru terenuri dedicate dezvoltări imobiliare rezidențiale, în special în zona de nord, unde unitățile se vând cu prețuri și de peste 2.000 euro/mp.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Românii au comandat anul trecut 365 de burgeri pe oră prin platforma Tazz

În 2024, preparatul preferat al românilor a fost burgerul, care a fost comandat, în medie, de 365 ori pe...