Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut în primele nouă luni din 2024

Cea mai mare tranzacție înregistrată în primele nouă luni ale anului 2024 îi are în prim plan tot pe grecii de la Public Power Corporation (PPC)

Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat 198 de tranzacții în primele nouă luni ale anului 2024, marcând o creștere de 8,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (183 de tranzacții).

Valoarea estimată a tranzacțiilor a crescut cu 22,3% în primele 9 luni din 2024, ajungând la 5,2 miliarde USD, față de 4,2 miliarde USD în primele 9 luni din 2023, conform datelor EY.

Care au fost cele mai importante tranzacții din ultimele nouă luni

Cea mai mare tranzacție înregistrată în primele nouă luni ale anului 2024 este achiziția unui portofoliu de energie regenerabilă de 629 MW de către Public Power Corporation (PPC) pentru suma de 768 milioane USD.

Această tranzacție vine în urma achiziției multi-country realizate de PPC la începutul acestui an, care a inclus 90 de proiecte solare în România (516 MW), Italia (503 MW), Bulgaria (500 MW) și Croația (445 MW) pentru peste 2,1 miliarde USD de la Mytilineos.

A doua cea mai mare tranzacție din T3 (ocupând locul al treilea în primele nouă luni din 2024) a implicat vânzarea unui proiect de energie eoliană onshore de 99 MW de către compania suedeză OX2 către Nala Renewables.

În altă tranzacție notabilă din T3, Digi Communications, principalul furnizor de servicii de televiziune și internet din România, a cumpărat Nowo Communications, al patrulea cel mai mare operator de telecomunicații din Portugalia, pentru 163 milioane USD.

Cine sunt investitorii în România?

Jucătorii strategici au rămas principalii actori pe piața locală de M&A, reprezentând 92% din volumul tranzacțiilor din primele nouă luni ale anului 2024, un record pentru această perioadă din 2018 încoace.

Dintr-o perspectivă cross-border, tranzacțiile de tip inbound au crescut cu 39,2% în primele nouă luni din 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, totalizând 103 tranzacții, în timp ce jucătorii domestici și-au redus activitatea pe piața locală cu 13,8%, înregistrând 81 de tranzacții.

În ceea ce privește tranzacțiile cu valori comunicate care depășesc 100 milioane USD, trimestrul al treilea al acestui an a înregistrat patru astfel de tranzacții, spre deosebire de T3 2023, când nu a fost înregistrată niciuna.

CITEȘTE ȘI: Bulgartransgaz achiziționează 20% din capitalul social al Gastrade SA

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

7 din 10 români care își fac o asigurare privată de sănătate se tem de spitalele publice

Tot mai mulți români preferă asigurările private de sănătate, pe fondul neîncrederii în sistemul medical de stat, potrivit datelor...

Elfi va investi 10 milioane de euro în extinderea capacității de producție

Elfi anunță investiții de 10 milioane euro în 2025, pentru extinderea capacității de producție. În 2024, compania a avut...