Piaţa agro-alimentară Progresul a fost redeschisă

  • Urmare a unei investiţii totale în valoare de 11.176.500 lei, Piaţa Progresul devine una dintre cele mai moderne zone agro-alimentare din Bucureşti.
  • Cu spaţii comerciale reconfigurate şi renovate, piaţa va oferi condiţii civilizate şi de maximă siguranţă.

Lucrările, începute în luna noiembrie a anului trecut, au vizat, în primul rând, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. În acest sens, a fost montat un sistem automatizat de ventilaţie, compus dintr-o centrală de tratare a aerului, echipată cu filtre de aer, combinat cu un sistem de încălzire şi răcire, alcătuit din ventilo-convectoare şi calorifere.

De asemenea, pereţii au fost realizaţi din materiale ignifugate, rezistente la foc 90-120 de minute.

Au fost efectuate şi ample lucrări de reconfigurare şi modernizare

Astfel, la etaj, pe o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, într-un open-space au fost amenajate 142 de tarabe duble pentru producătorii de fructe şi legume, urmând ca în scurt timp să fie dat în folosinţă şi parterul pieţei, unde pe o suprafaţă de 4.500 metri pătraţi, vor funcţiona magazine alimentare, brutării, cofetării şi farmacii.

Tot la parter, vor fi amenajate o zonă de tip fast-food precum şi una de promenadă.

Plata cu cardul la tarabă

Nu doar comercianţii vor avea condiţii moderne pentru a-şi desfăşura activitatea, ci şi bucureştenii care aleg să se aprovizioneze din această piaţă.

Aceştia vor putea, de acum înainte, să-şi achite cumpărăturile şi cu cardul, direct la tarabă, la comercianţii care vor avea în dotare, sisteme de plată POS.

Mai mult, aceştia vor putea plăti chiria zilnică pentru spaţii/tarabe la automatele de tip self pay.

- Publicitate -

Sistemul de plăți BLIK a primit autorizație de la Banca Națională a României

Procesatorul polonez de plăți BLIK a obținut autorizația de funcționare din partea Băncii Naționale a României. În primă fază,...

EVOLOR inaugurează o nouă fabrică pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea

EVOLOR inaugurează o nouă unitate de producție pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe locația fostei fabrici Chempro, achiziționată...