Peste jumătate dintre români cunosc informații detaliate despre vecini

Pe de altă parte, doar 8% se vizitează ocazional cu vecinii lor

Un procent de 55% dintre români cunosc informații detaliate despre vecinii lor, inclusiv numele acestora, în timp ce 32% își cunosc vecinii doar din vedere, iar 6% deloc, arată un sondaj Storia.

Atunci când își doresc să comunice cu vecinii, un procent de 75% discută față în față, 27% preferă să vorbească la telefon, iar 12% au grup comun pe rețelele sociale.

În topul acțiunilor care creează o percepție bună despre vecini se află menținerea curățeniei spațiilor comune (68%), salutarea vecinilor (64%), atitudinea liniștită (57%), participarea la activitățile comune (54%), dar și ajutorul oferit vecinilor (49%).

Întrebați pentru ce ar cere ajutor vecinilor, 69% au menționat situațiile în care locuința lor ar fi în pericol imediat din cauza unui incendiu sau a unei inundații.

59% dintre respondenți ar cere ajutor dacă ar fi ei înșiși în pericol din cauza unei urgențe medicale, iar 39% ar apela la vecini pentru a le prelua coletele de la curier atunci când nu sunt acasă. 

Pe de altă parte, dacă ar fi în situația de a-și ajuta la rândul lor vecinii, 84% ar oferi ajutor în cazul unor urgențe medicale, 81% în cazul unor pericole imediate ce vizează locuința vecinului.

În același timp, 62% ar fi de acord să preia coletele vecinilor în lipsa lor, iar 44% ar fi dispuși să meargă la cumpărături în locul vecinilor atunci când aceștia nu s-ar putea deplasa.

Ce îi enervează pe români la vecinii lor

Printre cele mai deranjante comportamente ale vecinilor se menționează: comportamentul agresiv (74%), zgomotul excesiv (73%), atitudinea nepoliticoasă (68%) și nerespectarea curățeniei din spațiile comune (65%).

De asemenea, printre cele mai neplăcute zgomote cu care pot deranja vecinii se regăsesc: muzica la volum ridicat (34%), bormașina și alte reparații (26%), dar și certurile (22%).

Când vine vorba despre alegerea unei locuințe, 53% dintre respondenți consideră că este esențial să ceară mai multe informații despre vecini atunci când merg la vizionări.

O medie de 39% dintre respondenți și-ar căuta o altă locuință dacă ar avea constant vecini foarte zgomotoși, dar și dacă ar fi intruzivi în legătură cu viața și locuința lor, în timp ce 34% s-ar muta dacă ar avea vecini de care se tem.

MONEY BUZZ ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

CITEȘTE ȘI: Standarde obligatorii privind temperatura ideală din locuințe, spitale și școli

- Publicitate -

Sistemul de plăți BLIK a primit autorizație de la Banca Națională a României

Procesatorul polonez de plăți BLIK a obținut autorizația de funcționare din partea Băncii Naționale a României. În primă fază,...

EVOLOR inaugurează o nouă fabrică pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea

EVOLOR inaugurează o nouă unitate de producție pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe locația fostei fabrici Chempro, achiziționată...