Peste 38 milioane de euro pentru instalarea de contoare inteligente la nivelul locuințelor

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) lansează apelurile de proiecte pentru finanțarea obiectivelor de investiții ce vizează crearea condițiilor tehnice necesare preluării energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie (20,96 mil. euro), implementarea de sisteme de monitorizare a consumului de energie la nivel industrial (11,75 mil. euro) și instalarea de contoare inteligente la nivelul locuințelor (38,12 mil. euro).

Proiectele selectate și finanțate în cadrul Axei Prioritare 6 Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon (OS 6.1, 6.2 ?i 6.3) au ca scop întărirea rețelelor de distribuție a energiei electrice pentru a putea prelua în condiții de siguranță energia rezultată din valorificarea surselor regenerabile, achiziționarea de către marii consumatori (producătorii de industrie) a echipamentelor de monitorizare a consumului de energie care să le permită eficientizarea acestuia prin măsuri specifice de eficiență energetică și instalarea sistemelor de măsurare inteligentă a consumului de energie eletrică pentru 10.000 de consumatori preponderent casnici.

Beneficiarii proiectelor ce urmează a fi selectate sunt:

  • Operatorii de distribuție/transport a energiei electrice care preiau energie produsă din resurse regenerabile de energie;
  • Societățile din industrie cu consumuri de peste 1.000 tep/an;
  • Operatorii concesionari de distribuție energie electrică, ce se supun obligațiilor de implementare a contorizării inteligente în proporție de 80% până în 2020.

Ghidurile si documentele anexe pot fi consultate pe website-ul ministerului. Cifrele publicate nu includ rezerva de performanță care se alocă numai acelor beneficiari care ating indicatorii de performanță agreați cu Uniunea Europeană.

Apelurile de proiecte sunt lansate în cadrul Axei prioritare 6 Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectiv Specific 6.1. Creșterea producției de energie din resurse regenerabile mai puțin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal) — componenta de distribuție, Obiectiv Specific 6.2. Reducerea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali, respectiv Obiectiv Specific 6.3. Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuințelor.

- Publicitate -

Crește interesul românilor pentru produse sănătoase. Care sunt cele mai căutate

România este pe primul loc în topul comenzilor de mâncare sănătoasă în Europa de Sud-Est prin Glovo, iar supermarketul...

Cometex Retail Park Caracal este aproape gata și va fi inaugurat în 13 februarie

Parcul comercial dezvoltat de Cometex în municipiul Caracal se va deschide în data de 13 februarie. Acesta este situat...