Produsul preferat de români în 2024 este burgerul, cu peste 3 milioane de comenzi lansate prin platforma de livrări Tazz. Urmează shaorma, cu mai mult de 2,8 milioane de produse comandate, și pizza, cu peste 2,7 milioane de produse vândute
În 2024, valoarea comenzii medii s-a ridicat la 91 de lei, iar cele mai multe comenzi au vizat preparatele de tip fast-food, la fel ca în 2023. La nivel național, orașele cu cele mai multe comenzi au fost București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Brașov.
În ceea ce privește topul anual al produselor comandate de pe Tazz din categoria supermarket, apa plată conduce clasamentul, cu aproape 850.000 de produse livrate, urmată de băuturile răcoritoare carbogazoase și de lapte.
La nivel de tendințe, meniul zilei reprezintă una dintre cele mai căutate opțiuni pentru masa de prânz, fiind produsul cu cea mai mare recurență în rândul clienților. Orașele cu cele mai multe comenzi pentru meniul zilei sunt Timișoara, Bacău, Constanța, Târgu Mureș și Brăila.
La capitolul deserturi, papanașii au rămas și în 2024 cei mai apreciați, urmați îndeaproape de clătite și tiramisu. Ziua cu cele mai multe comenzi în aplicație rămâne vinerea, la fel ca în 2023, cu aproape 17% dintre opțiunile plasate săptămânal, iar cele mai multe comenzi vin în jurul orei 19:00.
Comenzile de grup rămân populare și în 2024, iar cea mai valoroasă s-a ridicat la 3.225 de lei și a fost plasată în București de către 45 de persoane, la Vivo Fusion Food Bar. Clujenii conduc și anul acesta detașat la numărul de comenzi de grup, cu peste 22.400.
CITEȘTE ȘI: Carrefour va participa la Food Truck Festival
Interesant, un bucureștean a cumpărat 130 de mici în cadrul unei singure comenzi, aproape 560.000 de role de hârtie igienică au fost comandate de-a lungul anului, iar o timișoreancă a comandat nu mai puțin de 293 de ciorbe. Un clujean a doborât recordul comenzilor de cafele, cu 392 de produse cumpărate.
Un client din patru lasă bacșiș livratorilor, în aplicație. În 2024, riderii parteneri Tazz au parcurs peste 8,5 milioane de kilometri în întreaga țară, iar recordul este deținut de un timișorean care a parcurs 29.408 kilometri, de aproximativ două ori și jumătate circumferința Lunii.