Peste 25 de magazine se deschid în Sun Plaza faza 2

Peste 25 de magazine se vor deschide publicului pe 28 septembrie în cadrul centrului comercial Sun Plaza, odată cu finalizarea etapei a doua a lucrărilor de remodelare efectuate de către compania de investiții imobiliare S IMMO AG, proprietarul centrului comercial.

Noua zonă reconfigurată din cadrul Sun Plaza însumează 5.500 de metri pătrați de spații comerciale, închiriate în totalitate, care vor continua să îmbunătățească oferta vastă de spații comerciale, de servicii și de relaxare deja existente în centrul comercial.

Noile magazine sunt dispuse pe două niveluri ale centrului comercial și includ Lego și Forever 21, cu cele mai mari magazine deschise în România, buticul Men’s Cave (cu prima sa prezență într-un centru comercial) și mai multe brand-uri care vor deschide în premieră în Sun Plaza (LC Waikiki, Pepco, NYX, Pandora, MAC, Sabon, Melkior), cafenele (Gloria Jeans) și o varietate de spații de servicii, precum frizeria pentru copii Dolphy sau o reprezentanță RCS & RDS.

„Sun Plaza este schema de retail dominantă în partea de sud – est a Bucureștiului. Prin investiția în acest proces de remodelare vom duce experiența de shopping din cadrul Sun Plaza la următorul nivel și îl vom transforma într-un centru comercial atractiv pentru toți locuitorii Bucureștiului”, declară Friederich Wachernig, membru al consiliului de administrație S IMMO AG.

Procesul de reconfigurare a Sun Plaza a fost împărțit în trei etape, pe o perioadă de 24 de luni, o abordare care a asigurat continuarea în bune condiții a activității chiriașilor și menținerea unui nivel ridicat de calitate a experienței de cumpărături.

Prima fază s-a tradus în spații noi de retail dar și remodelarea unor spații deja existente pentru chiriași ancoră precum Altex, Terranova, H&M, C&A, Bebe Tei, Autograf și O’Bag. De asemenea, a fost remodelat și extins și pasajul de acces către stația de metrou Piața Sudului.

Deschiderea celor 25 de noi magazine va fi acompaniată de instalarea mai multor lucrări de artă contemporană realizate de către austriacul Peter Kogler, artist cu recunoaștere internațională și unul dintre pionierii artei generate pe computer. Acesta a realizat o cascadă luminescentă cu o înălțime de 18 metri și cântărind  peste o tonă și a realizat și o grafică artistică pentru tunelul de acces care face legătura cu stația de metrou.

Decizia S IMMO AG de a îmbunătăți continuu oferta Sun Plaza a fost luată având în vedere tendințele actuale din piața de retail. Centrele comerciale tind să devină mai mari și vizitatorii le percep ca o componentă din ce în ce mai importantă în activitățile lor zilnice.

„Tendințele arată că oamenii aleg locurile unde își petrec timpul în perfectă concordanță cu modul în care doresc să arate viața lor. Sun Plaza are cele mai bune ingrediente în acest sens. Fiind singurul mall din România cu un acces direct la metrou, integrând unul dintre cele mai mari hipermarket-uri din București și având un mix echilibrat de spații de retail, de servicii și relaxare, Sun Plaza are un potențial semnificativ de a deveni o opțiune de top pentru vizitatori și pentru cumpărători”, afirmă Răzvan Iorgu, managing director CBRE România, compania care asigură administrarea Sun Plaza.

Consumatorii români preferă centrele comerciale de mari dimensiuni într-un procent covârșitor, potrivit studiilor CBRE: 70% aleg aceste destinații, cu mult peste media europeana care se situează la 47%. Mai mult, vizitatorii sunt atrași de activitățile disponibile de shopping și au o abordare pragmatică, căutând nu doar mărci ci dorind în același timp și soluții pentru activitățile lor zilnice. Totodată, 40% dintre aceștia consideră că opțiunile de divertisment reprezintă principalul factor de alegere a unui centru comercial.

Sun Plaza se bucură de rezultate foarte bune, fiind în al treilea an consecutiv în care înregistrează un grad de ocupare de 100%, în timp ce peste 90% din spațiul care va fi inaugurat în 2018 este deja pre-închiriat. Procesul de reconfigurare se transpune, în final, prin adăugarea a 11.000 de metri pătrați de spații noi de retail și de relaxare și remodelarea a aproximativ 9.000 mp de spații de retail existente, rezultând 40 de magazine și spații comune.

- Publicitate -

Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut în primele nouă luni din 2024

Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat 198 de tranzacții în primele nouă luni ale anului 2024,...

Marea majoritate a românilor își cumpără produse dulci de patiserie-cofetărie

Un procent de 82% dintre români își cumpără produse dulci de patiserie-cofetărie, chiar și cu un buget limitat, în...