Din data de 9 martie, când au fost eliminate restricțiile Covid-19, angajatorii din HoReCa au scos la bătaie peste 11.000 de locuri de muncă în țară și în străinătate.
Acest lucru plasează industria ospitalității pe locul 2 în topul sectoarelor cu cele mai multe oferte de angajare publicate pe eJobs în această perioadă, după retail.
Mai mult, numărul joburilor din HoReCa din perioada 9 martie-prezent este cu 153% față de același interval al anului trecut și cu 22% mai mare comparativ cu 2019. Față de 2020, creșterea e spectaculoasă: +262%.
Totuși, numărul aplicărilor înregistrat în perioada 9 martie-prezent este în scădere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.
București este pe primul loc în topul orașelor cu cele mai multe joburi în domeniu, cu peste 6.000 de oferte de angajare. Urmează Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca și Sibiu.
Dacă vorbim de joburile în străinătate scoase la bătaie în industria ospitalității, 9,4% din totalul de locuri de muncă din HoReCa sunt oferte de angajare în afară.
Cele mai multe locuri de muncă scoase în acest sector sunt în Grecia, Germania, Olanda, Cipru, Arabia Saudită, Franța, Danemarca și Norvegia.