Paval Holding, fondul de investiţii al fondatorilor Dedeman, a achiziţionat o participaţie de 5% din compania de inginerie şi tehnologie Simtel Team.
Compania a atras 13,7 milioane lei de la investitorii Bursei de Valori Bucureşti, iar acțiunile Simtel Team vor intra la tranzacţionare pe piaţa AeRO în următoarele săptămâni.
În cadrul plasamentului privat, încheiat în data de 27 mai 2021, un total de 1.055.000 de acţiuni, respectiv 15% din capitalul social, au fost vândute investitorilor la preţul de 13 lei pe acţiune.
După încheierea plasamentului privat pentru acţiunile SMTL, Paval Holding a achiziţionat un total de 352.750 acţiuni deja existente în Simtel Team de la cei trei fondatori, la un preţ egal cu cel din plasamentul privat.
Capitalizarea anticipată a companiei înainte de debutul pe piaţa AeRO este de 92 de milioane lei.
În urma transferului a 5% din capitalul social către Paval Holding, cei trei fondatori ai Simtel, Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău deţin împreună un pachet de 78% din acţiuni.
2% din acțiunile Simtel sunt deţinute de angajaţii companiei, iarestul de 15% este deţinut de 154 de investitori individuali şi profesionişti care au participat la plasamentul privat.
Compania activează în trei domenii de business: energie regenerabilă, telecomunicaţii, şi automatizare industrială.