Lanţul franţuzesc de brutării Paul a inaugurat cea de-a 16 unitate situată în Bucureşti, în cadrul noului mall ParkLake.
Brutăria are o suprafaţă de 244 mp, fiind amplasată la parterul mall-ului, beneficiind şi de o terasă exterioară. Pentru amenajarea noii unităţi Paul în stilul caracteristic brandului a fost necesară o investiţie de 450.000 de euro, aceasta fiind dotată cu cele mai noi utilaje pentru prepararea produselor.
„Deschiderea noului mall din zona Titan a fost o bună oportunitate pentru extinderea reţelei Paul, oferind atât spaţiul de care aveam nevoie pentru o astfel de locaţie, cât şi alte beneficii necesare unei noi deschideri.Dezvoltarea lanţului de brutării este un focus pentru noi, atât în Capitală, cât şi la nivel naţional, unde am deschis anul acesta alte două unităţi. Ne bucurăm astfel să fim mai aproape de clienţii noştri, cărora putem să le oferim o gamă diversificată de produse preparate după reţete tradiţionale franţuzeşti”, a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer, Paul România.
Odată cu deschiderea brutăriei Paul din ParkLake, au fost create 30 de locuri de muncă. În meniul noii unităţi, clienţii găsesc atât produse de viennoiserie, cât şi oferte pentru micul dejun, prânz, gustări uşoare, deserturi precum macarons, eclere cu vanilie, ciocolată şi cafea, Moelleux aux Chocolat, Tartelettes şi alte delicii plus o gamă diversificată de pâini.
În România, lanţul de brutării Paul este prezent începând cu anul 2008 şi deţine până în momentul de faţă 16 brutării în 4 oraşe. Acestea se găsesc în Bucureşti (Dorobanţi, la Universitate, în Afi Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City, ParkLake, Piaţa Romană, Mall Promenada, Mega Mall), Ploieşti (Ploieşti Shopping City), Cluj (Polus Center) şi Constanţa (City Park Mall). În Bucureşti există şi locaţii de tip chariot amplasate în Bucureşti Mall, Plaza România, Băneasa Shopping City, Mega Mall şi Sun Plaza.
- Publicitate -