Patria Bank, acord de 100 milioane lei pentru creditele antreprenorilor

Patria Bank a semnat un nou contract, de 100 milioane de lei, pentru garantarea creditelor acordate prin programul EaSI  – Programul pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială inițiat de Uniunea Europeană. Patria Bank este prima bancă care a accesat programul EaSI în România, incă din 2015.

Volumul finanțărilor antreprenorilor prin programul EaSI se apropie de cca 42,3 milioane de euro (200 de milioane de lei) în cei trei ani și jumătate de la prima accesare, pentru un număr de 2.250 antreprenori.

Față de aceeași perioadă a anului 2018, vânzările au înregistrat o creștere de peste 31%, doar în prima jumatate a anului 2019 fiind finanțați peste 600 de antreprenori din categoriile companii mici si mijlocii, inclusiv producători agricoli.

67% dintre creditele EaSI din 2019 sunt contractate de afaceri mici, iar aproximativ 33 % au fost contractate de producători agricoli, antreprenori cu o cifră de afaceri sub 100.000 de euro, în general.

Afacerile din agricultura (32%), comerț (aprox. 20%), servicii (cca. 21%) și transporturi (aprox. 14%) sunt domeniile de activitate care au beneficiat cel mai mult de avantajele EaSI.

Aproximativ 51% dintre clienți au contractat credite cuprinse între 15.000 – 25.000 de euro (echivalent în Lei), în timp ce aproximativ 49% au solicitat credite până în 15.000 euro. 21% din conducerea firmelor finanțate este asigurată de persoane de sex feminin, numărul angajaților fiind în general sub 5 în cea mai mare parte dintre cazuri.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Cum să alegi conectorii potriviți pentru doze electrice în funcție de proiectul tău

Alegerea conectorilor potriviți pentru dozele electrice este un pas esențial în orice proiect de instalație electrică, fie că este...