Pe harta parcurilor de retail încep să apară și orașele mici din România

Data de 18 noiembrie 2021 a adus o premieră în piața de retail locală, primul parc comercial deschis într-un oraș cu o populație sub 20.000 locuitori.

Chiar dacă astfel de parcuri comerciale mai există și în diverse comune din țară, toate sunt situate în imediata apropiere a unor mari orașe.

Joy Retail Park este primul centru comercial din orașul Balș, județul Olt, o localitate aflată la distanțe aproximatix egale de Slatina și Craiova.

În parcul de retail Joy Balș au închiriat spații Deichmann, Kik, Pepco, Agroland Mega și un fast food local.

Proprietarul parcului, Pro Development, mai are în plan deschiderea a astfel de centre comerciale și în alte localități mici din țară.

Astfel, Joy Rupea (5.269 locuitori în 2011), situat lângă magazinul Penny, va avea unități Pepco și Jysk, iar Joy Roznov (8.593 locuitori în 2011), situat tot lângă un magazin Penny, va avea un magazin Pepco și o a doua unitate de retail care își așteaptă chiriașul.

Dezvoltatorii încep să se îndrepte către orașele mici

Pro Development nu este primul dezvoltator din retailul autohton care și-a orientat atenția către orașele mici.

Recent, polonezii de la Scallier au deschis un parc comercial cu o suprafață de 6.500 mp în orașul teleormănean Roșiorii de Vede (27.416 locuitori în 2011).

Tot Scallier pregătește un Funshop Park în comuna Moșnița Nouă de lângă Timișoara. Aici, galeria comercială va avea 10.601,49 mp.

În zona metropolitană a Iașului, dezvoltatorul local Iulius pregătește primul centru comercial din comuna Miroslava, un Family Market cu o suprafață de 6.600 mp.

Și cehii de la RC Europe și-au îndreptat atenția spre orașele mici, după ce în 2020 au deschis primul parc comercial din orașul Dorohoi (24.309 locuitori în 2011).

Nest Dorohoi este situat lângă magazinul Penny și are unități ale retailerilor Deichmann, Kik, Altex, Pepco, Jysk, Takko și Buticul cu Oferte.

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Câte mașini noi vinde Dacia în Europa? Sandero și Duster, preferatele cumpărătorilor

Dacia este compania autohtonă aflată pe primul loc în topul exporturilor. Dar câte mașini vinde în Europa și care...

FAN Courier, afaceri de aproximativ 280 milioane euro și 2.000 de lockere în 2024

FAN Courier încheiat anul 2024 cu afaceri de 1.385 miliarde lei (aproximativ 280 milioane euro), în creștere cu 12,5%...