Parcurile comerciale domină noile dezvoltări din retail și în 2022

Parcurile comerciale vor rămâne și în 2022 „vedetele” pieței de retail locale, fiind numeroase dezvoltări în lucru sau în pregătire la nivel național.

O nouă tendință se remarcă în piață, creșterea interesului investitorilor pentru orașele mici, inclusiv localități cu o populație sub 20.000 de locuitori.

Dezvoltatorii sunt atât companii internaționale mari, cât și companii locale sau jucători nou intrați pe piață.

Rețeaua FunShop Park crește cu cinci unități noi

Prima deschidere a anului pentru Scallier va fi noul FunShop Park Timișoara, un proiect preluat de la Oasis în 2021.

Situat lângă magazinul Kaufland Chimiștilor, parcul comercial va avea o suprafață de 10.799 mp și 270 locuri de parcare.

Tot în Timișoara, dar în comuna limitrofă Moșnița Nouă, Scallier pregătește un FunShop Park de 10.600 mp și 200 locuri de parcare.

Este preconizat ca Funshop Park Moșnița Nouă să fie inaugurat în cel de-al patrulea trimestru al acestui an.

Până la sfârșitul anului se va deschide și noul FunShop Park Hunedoara. Parcul comercial, situat lângă magazinul Lidl din strada Mihai Viteazu, nr. 1, va avea 6.260 mp.

Mai mult, Scallier va mai deschide alte două parcuri de retail până la finalul anului, FunShop Park Vaslui (9.975 mp) și FunShop Park Turda (9.082 mp).

Slatina și Tulcea intră pe harta parcurilor comerciale mari

Programate inițial pentru inaugurare în 2021, extinderile parcurilor comerciale deținte de Mitiska Reim în Slatina și Tulcea se pot deschide în acest an.

Dezvoltate de Square 7 Properties, cele două parcuri de retail vor ajunge la 16.500 mp (Slatina) și 12.400 mp (Tulcea).

Shopping Park Slatina se construiește pe locul fostei fabrici de pâine Aluta, iar dezvoltarea include și ridicarea unei unități Lild moderne.

Shopping Park Tulcea are ca ancoră principală magazinul Kaufland din strada Barajului nr. 11-13 și va veni în completarea actualelor galerii comerciale deținute de Mitiska Reim.

Parcurile de retail ajung și în localitățile mici

Un trend început anul trecut prin inaugurarea JOY Balș, deschiderea de mici parcuri comerciale în localități cu o populație de circa 20.000 locuitori, va continua și în 2022.

Astfel, dezvoltatorul centrului comercial din Balș, Pro Development, are în plan deschiderea de centre comerciale JOY și în alte localități mici din țară.

Astfel, JOY Rupea (5.269 locuitori în 2011), situat lângă magazinul Penny, va avea unități Pepco și Jysk, iar JOY Roznov (8.593 locuitori în 2011), situat tot lângă un magazin Penny, va avea un magazin Pepco și o a doua unitate de retail care își așteaptă chiriașul.

Și cehii de la RC Development vor merge într-un oraș mic din județul Hunedoara, municipiul Orăștie (18,227 locuitori în 2011).

RC Development pregătește un centru comercial Nest, lângă Kaufland Orăștie, cu o suprafață de 7.400 mp și circa 200 locuri de parcare.

Tot în Transilvania, la Cisnădie (14.282 locuitori), județul Sibiu, dezvoltatorul imobiliar Zacaria pregătește un proiect de retail de 9.000 mp, cu Lidl ca ancoră principală.

CITEȘTE ȘI: Dezvoltatorii au livrat doar 10 proiecte noi de retail în 2021

- Publicitate -

Brandul românesc 5 to go urcă pe locul 7 în topul european al cafenelelor

Brandul românesc 5 to go, care a depășit recent borna de 600 de locații deschise, urcă pe locul 7...

Mai bine de jumătate din angajații la stat au vârsta cuprinsă între 45 și 65 ani

În sectorul public, majoritatea persoanelor sunt de vârstă mai înaintată, 54% dintre persoanele din categoria de vârstă 46-55 ani...