Parc industrial nou intre Campia Turzii si comuna Luna

sursa foto: buzznews.ro

Consiliul Judeţean Cluj a aprobat asocierea cu municipiul Câmpia Turzii şi comuna Luna, pentru înfiinţarea unui nou parc industrial, ce va purta numele de Tetarom V si care va avea o suprafaţă de 60 de hectare.

 

„CJ Cluj a aprobat asocierea cu municipiul Câmpia Turzii şi comuna Luna în vederea înfiinţării unui nou parc industrial, Tetarom V, în comuna Luna, pe un teren cu o suprafaţă de 60 de hectare. Un nou parc industrial este necesar în condiţiile în care există un interes ridicat din partea investitorilor în vederea realizării de investiţii în judeţul Cluj. Autorităţile locale trebuie să îşi unească resursele şi energiile în scopul facilitării dezvoltării economice prin crearea de parteneriate locale. Prin realizarea acestui proiect putem contribui, împreună cu ceilalţi operatori economici din zonă, la crearea a mii de locuri de muncă, crearea şi dezvoltarea unor industrii de înaltă tehnologie şi la creşterea exporturilor”, a spus Alin Tişe, presedintele CJ Cluj.

Proiectul prevede o durată de funcţionare a Parcului Industrial Tetarom V de 30 de ani, urmând ca în prima etapă să fie create aproximativ 1.000 de locuri de muncă.

 

- Publicitate -

În ultimele două luni au fost livrate proiecte de retail cu o suprafață similară cu toate livrările din 2024

Deși în primul trimestru nu a fost finalizat niciun proiect nou de retail la nivel național, ritmul de livrare...

Bucureștiul, în topul celor mai dinamice piețe industrial-logistice din Uniunea Europeană

Stocul modern de spații industriale și logistice închiriabile din București s-a extins de aproape patru ori în ultimii zece...