Orange deschide nouă laboratoare 5G. Unul dintre ele va fi în România

Orange anunță deschiderea a nouă laboratoare 5G care permit jucătorilor economici și cercetătorilor să dea viață proiectelor bazate pe această tehnologie.

Conform unui studiu propriu, 72% dintre companii declară că se așteaptă ca operatorul lor să le ofere suport 5G pentru a testa, experimenta și dezvolta în avans.

Laboratoarele Orange 5G vor răspunde acestei cereri din piață, iar inițiativa își propune să ajute actorii economici și pe cei din cercetare să descopere valoarea, utilitatea și oportunitățile aduse de 5G.

Antreprenorii și dezvoltatorii vor putea să-și testeze soluțiile și serviciile actuale și să aibă în vedere noi use-case-uri, totul în beneficiul unui ecosistem destinat co-inovării.

La rândul lor, cercetătorii vor avea un loc în care să poată inova ducând descoperirile existente 5G spre noi orizonturi.

În prima jumătate a lui 2021, mai multe laboratoare 5G se vor deschide în regiuni din Europa în care Orange este prezent. 

Laborator Orange 5G la Politehnica București

În România, un laborator 5G va fi dezvoltat ca parte a unui parteneriat cu Institutul de Cercetare „CAMPUS” din cadrul Universității Politehnica din București (UPB).

Noul spațiu va reprezenta încă una dintre inițiativele care marchează un efort comun al Orange România și al UPB de a susține noi proiecte de business, dar și de cercetare și inovare.

- Publicitate -

KFC a depășit pragul de 1 miliarde de lei vânzări în 2023 în România

Cea mai mare contribuție la rezultatele financiare ale Sphera Franchise Group anul trecut a avut-o KFC care a depășit...

România este pe locul secund în Europa ca număr de specialiști IT

România se clasează pe locul secund în Europa ca număr de specialiști IT, 4 din 10 angajați fiind femei,...