Centrele comerciale finalizează în aceste zile pregătirile pentru redeschidere, începând din 15 iunie, așa încât să asigure respectarea măsurilor de siguranță și de distanțare socială.
În total, investițiile pentru toate echipamentele, consumabilele și personalul necesar aplicării acestor măsuri depășesc jumătate de milion de euro în cazul marilor centre comerciale, apreciază consultanții Colliers International.
Cumpărătorii își vor relua gradual obiceiurile de dinainte de pandemie, iar traficul din centrele comerciale ar putea reveni la normal în sezonul sărbătorilor de Crăciun.
Centrele comerciale au fost foarte afectate de criza Covid-19
Închiderea centrelor comerciale a determinat chiriașii din retail să-și revizuiască așteptările privind cifra de afaceri estimată pentru acest an, 45% așteaptându-se la o scădere de peste 30%, iar 39% la o scădere de până la 30%, după cum a arătat un studiu efectuat în martie de divizia retail a Colliers International în rândul a 84 de chiriași și 21 de proprietari din sectorul de retail din România.
Chiriașii mizează pe lunile de vară pentru a începe să recupereze din pierderile acumulate în perioada în care magazinele au fost închise, chiar și în contextul unui număr de vizitatori estimat la jumătate față de o perioadă obișnuită.
Traficul este așteptat să crească în perioada următoare și ar putea reveni la normal din decembrie.
Ce măsuri au luat centrele comerciale
Printre măsurile luate de marile centre comerciale pentru redeschidere se numără porți sau camere speciale prin care poate fi măsurată temperatura corporală a vizitatorilor sau sisteme de monitorizare a numărului total de vizitatori aflat în orice moment în cadrul centrului, astfel încât să poată limita accesul altor vizitatori atunci când este atinsă limita maximă stabilită conform indicațiilor autorităților.
În același timp, centrele comerciale sunt pregătite să dezinfecteze constant spațiile comune și scările rulante cu substanțe specializate sau cu lămpi UV și vor pune la dispoziția vizitatorilor dozatoare cu dezinfectanți, iar ca măsură suplimentară vor opta pentru introducerea de aer proaspăt din exterior în locul procedurilor anterioare de recirculare a aerului din interiorul centrului.