Numărul de companii nou-create a crescut anul acesta cu 73,6%

Numărul de companii nou-create în România a crescut cu 73,6% în acest an, o medie lunară superioară celor din 2019 și 2020, arată o analiză Termene.ro.

Astfel, în primele patru luni ale anului au fost înființate 39.890 de firme în comparație cu 22.976 în primele patru luni din 2020.

În luna aprilie 2021 au fost înființate 9.903 de firme, un nivel superior mediei lunare înregistrate în anul 2020 (1.984 de firme) și peste nivelul lunar înregistrat în anul 2019.

Principalele cinci domenii de activitate ale firmelor create în aprilie sunt construcțiile, comerțul, transporturile rutiere de mărfuri, consultanță pentru afaceri și management și HoReCa.

Din totalul de firme active în România, în perioada ianuarie – aprilie au intrat în insolvență 1.927 de societăți, mai mult cu 29% față de 1.493 în aceeași perioadă a anului trecut.

Domeniile de activitate cu cele mai multe firme intrate în insolvență sunt construcțiile, transporturile, comerțul, HoReCa și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

- Publicitate -

Apartament dintr-o clădire construită de familia Davila în Cotroceni, restaurat și scos la vânzare

Un mic apartament cu o poveste mare – așa poate fi descris imobilul scos la vânzare pe Strada Dr. Carol...

Shaorma de pui, cel mai comandat produs de către români în 2024 prin Bolt Food

Conform datelor Bolt Rewind 2024, cel mai popular fel de mâncare comandat de români prin platforma Bolt Food a...