Creșterea puternică a suprafețelor autorizate în trimestrul al treilea a anulat scăderea din prima parte a anului, astfel că la noua luni sunt înregistrate cu doar 1% mai puține unități autorizate, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele Colliers.
Pentru comparație, în 2019 și în 2020, în București media lunară a suprafeței autorizate a fost de 127.000 mp, echivalentul a aproape 2.500 apartamente, pe când în 2021 suprafața autorizată medie lunară a crescut la 139.000 mp, echivalentul a aproape 2.800 apartamente.
În primele noua luni ale acestui an, pe fondul revenirii puternice din trimestrul al treilea, media lunară a suprafețelor autorizate a crescut la 156.000 mp sau echivalentul a aproape 3.100 apartamente.
În Ilfov, în primele noua luni ale anului, suprafața autorizată a scăzut cu 6% față de perioada similară a anului trecut, trendul fiind invers față de București, în sensul că prima jumătate a anului a adus o creștere de aproape 10% a suprafețelor autorizate, iar trimestrul al treilea a adus scaderi.
Cluj a înregistrat o creștere de 4% a suprafeței autorizate pentru clădiri rezidențiale în primele nouă luni din an, în Iași s-a înregistrat o creștere de 3%, iar în Timișoara suprafețele autorizate au scăzut cu 5% în aceasta perioadă.
Primele nouă luni ale anului au adus o creștere a volumului de construcții rezidențiale cu circa 5%, pe când valoarea acestor lucrări a crescut cu peste 30%, ceea ce ilustrează creșterea costurilor pe acest segment.