Notino, creștere cu 42% a cifrei de afaceri în 2020, la 563 milioane euro

Notino a realizat o cifră de afaceri anuală de 563 milioane euro în 2020, o creștere de aproape 194 milioane euro față de anul precedent.

Ponderea vânzărilor din România în cifra totală de afaceri a companiei cehești este de 8%.     

Compania a livrat peste 12 milioane pachete în Europa, iar în cadrul promoției Black Friday, cea mai aglomerată perioadă de dinaintea Crăciunului, a procesat un număr de 140.000 colete, într-o singură zi.

În medie, numărul de pachete procesate zilnic a fost, în 2020, de aproximativ 30.000.

Parfumurile au crescut cu 22% de la an la an, în cazul produselor de machiaj creșterea a fost de aproape 50%, iar în ceea ce privește cosmeticele pentru păr și îngrijirea tenului, cifra de afaceri a crescut cu 70%.

Notino este prezent pe 24 de piețe și are peste 16,5 milioane de clienți.

Compania a deschis anul trecut un al doilea centru logistic, în România, după cel din Cehia.

- Publicitate -

Ultimele

Clariant închide fabrica de bioetanol din comuna Podari, județul Dolj

Gigantul elvețian Clariant a luat decizia de a-și opri producția de bioetanol sunliquid la Podari, județul Dolj și de...