Nooka Space lansează noul model de birou inteligent pentru spații interioare

Primele unități au fost amplasate la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Nooka Space semnează un parteneriat cu Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și amplasează în terminalele de plecări interne și internaționale noile modele de birouri inteligente pentru spații interioare, Nooka Air.

Birourile indoor Nooka Air au sticlă acustică laminată de 12 mm grosime care asigură o izolare fonică foarte performantă, în timp ce sistemul integrat IoT permite controlul total asupra accesului, ventilației sau iluminatului, direct din aplicația mobilă.

Nooka Space își propune să dezvolte o rețea cât mai extinsă de birouri inteligente în cadrul aeroporturilor unde există o cerere crescută de spații de tip flex work și relaxare.

Prin intermediul aplicației mobile, orice birou Nooka poate fi controlat inteligent de către utilizatori, de la rezervarea intervalului dorit, până la personalizarea condițiilor ambientale de lucru.

Birourile Nooka se regăsesc în țări precum Olanda, Austria, Germania, România, Irlanda, Elveția, Italia și Franța.

CITEȘTE ȘI: Impact Hub lansează pachete noi, cu birouri private pentru companii

- Publicitate -