
Ministrul dezvoltării Eduard Hellvig a semnat la Bacău 3 contracte de finanţare prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Proiectele au o valoare totală de peste 100 de milioane de lei si vizează reabilitarea infrastructurii publice urbane din Bacău şi Comăneşti.
Proiectul “REABILITARE INFRASTRUCTURĂ URBANĂ, ZONA I. L. CARAGIALE – MILCOV – INTERSECȚIE STRADA LETEA DIN MUNICIPIUL BACĂU” cu o valoare totală de 30.115.444,47, din care finanţare nerambursabilă alocată de MDRT – AM POR de 23.716.396,26 lei, se va derula pe parcursul a 19 luni.
Obiectivele specifice se referă la îmbunătățirea accesabilității și a nivelului de serviciu al rețelei stradale majore a municipiului Bacău, la creșterea capacității de circulație a străzilor și a intersecțiilor de străzi cu 35-40%, îmbunătățirea transportului în comun și creșterea numărului utilizatorilor de mijloace de transport în comun cu 10-15%.
Astfel, se vor fi reabilita 61.597 mp de infrastructură urbană, 8.066 spații de parcare cu 239 de locuri, 2.400 m de rețea de alimentare cu apă, 2 stații de autobuz.
Beneficiarii direcți sunt cei 177.087 de locuitori din zonă și din zonele adiacente.
Proiectul “REABILITARE RETELE DE STRĂZI URBANE, TROTUARE ŞI ILUMINAT PUBLIC IN ORAŞUL COMĂNEŞTI, JUDEŢUL BACĂU”, cu o durată de implelentare de 24 de luni, are o valoare totală de 53.046.144,57 lei , din care 42.091.631,87 lei finanțare nerambursabilă prin AM – POR.
Obiectivul specific – reabilitarea și modernizarea reţelei de străzi a oraşului Comănești, inclusiv trotuare şi iluminat public – îi are ca beneficiari pe cei 23 844 locuitori ai orașului Comăneşti, persoanele cu dizabilități, agenții economici din zonă, obiectivele și unitățile turistice ale orașului.
La finalul lucrărilor vor fi realiza 850 locuri de parcare, 2.065 m de piste pentru biciclişti, 35.900 ml de reţea de iluminat public și vor fi reabilitați peste 22.968 m de străzi.
Proiectul “REABILITARE INFRASTRUCTURĂ URBANĂ, ZONA MIORIȚEI – 9 MAI- VÂNTULUI- VADU BISTRIȚEI” are o valoare totală de 18.890.597,72 lei, din care finanţare nerambursabilă prin AM POR de 14.874.027,42 lei și o durată de implementare de 19 luni.
Obiectivul specific are în vedere îmbunătățirea transportului în comun și creșterea numărului utilizatorilor de mijloace de transport în comun, precum și îmbunatățirea accesibilității și a nivelului de serviciu al rețelei stradale majore a municipiului Bacău prin 83.916 mp de spații publice și 2317m străzi reabilitate.
Se vor amenaja 16.600 mp de parcare cu 603 locuri, 487 ml de rețea de alimentare cu apă, 459 ml de canalizare ai căror beneficiari direcți sunt cei 177 087 locuitori.