Nicoletta Muscinelli va ocupa funcția de Market Manager pentru IKEA Timișoara, poziție din care va conduce activitatea viitorului magazin.
Aceasta va prelua oficial funcția pe 1 septembrie 2021.
Nicoletta Muscinelli s-a alăturat companiei în anul 1995 în poziția de Interior Design Manager în țara sa natală, Italia.
De-a lungul timpului, ea a deținut mai multe roluri de management în activitatea de design de interior, făcând astfel parte din proiecte de extindere și deschidere de noi magazine.
Cea mai recentă poziție deținută de Nicoletta a fost Home Furnishing & Retail Design Manager pentru România, Croația, Serbia, Ucraina și Slovenia.
Nicoletta Muscinelli va fi al doilea Market Manager pentru IKEA România, alături de Violeta Neniță, care este Market Manager pentru București.
Conform Tion.ro noul magazin, situat în comuna Dumbrăvița, va avea trei etaje, cu posibilitate de extindere, iar lucrările la acesta au început.