MNAC anunță lansarea primei proceduri de achiziții publice de artă contemporană din ultimii 12 ani. Termenul limită pentru înscrierea dosarului este 11 septembrie 2020, orele 17:00.
Anul acesta bugetul MNAC a fost suplimentat cu 2.000.000 de lei pentru achiziția publică de lucrări de artă contemporană.
Procedura se va derula în două faze distincte:
1. selecția competitivă,
2. negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare (procedură distinctă de atribuire) cu fiecare dintre câștigătorii selecționați de Juriu.
Noua sesiune de achiziții de artă contemporană vizează creația artiștilor vizuali în viață, originari din România, activi pe scena de artă în țară și / sau în străinătate, indiferent de mediul în care lucrează, și este menită să crească patrimoniul cultural gestionat prin colecția MNAC.
Achizițiile vor constitui un stimulent pentru producția artistică actuală, iar procedurile vor viza operele de artă originale, din toate mediile, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparținând atât artiștilor de referință ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât și tinerelor generații.
Juriul este format din 11 membri titulari și doi supleanți, iar în structura sa se vor regăsi reprezentanți ai Consiliului Științific al MNAC, ai universităților de profil din București și din țară, ai sectorului independent, precum și specialiști desemnați de către Uniunea Artiștilor Plastici.