Activitatea de tele-muncă (munca la distanță) — o transpunere a conceptului de ‘teleworking’, prevăzut în majoritatea statelor europene — va fi reglementată și în România, stabilește un proiect de lege aprobat de guvern în ședința de astăzi.
Potrivit proiectului de lege, o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator va putea fi desfășurată de către salariat și la distanță de această locație, în mod regulat și voluntar, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.
Desfășurarea activității în regim de tele-muncă de către salariat va avea loc cel puțin o zi pe lună și se poate extinde pe toată perioada de lucru.
Salariatul își poate exprima acordul cu această formă de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adițional, după caz.
Reglementarea tele-muncii va conduce la flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socio-economice actuale, în raport cu evoluția dinamică a pieței muncii, și va oferi avantaje atât salariatului, cât și angajatorului. Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu închirierea spațiilor, utilitățile, consumul de carburant și parcul auto. În ceea ce-l privește pe salariat, acesta va elimina consumul de bani și de timp cu deplasarea de la și până la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de muncă și valorificării timpului de lucru, optimizându-și, astfel, raportul între viața profesională și cea personală.
Nu în ultimul rând, prin introducerea acestei noi forme de organizare a muncii și îndeplinire a sarcinilor, vor crește șansele persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.
Proiectul de act normativ aprobat astăzi de guvern urmează să fie trimis parlamentului, spre a fi supus dezbaterii și adoptării.