Indiferent dacă ai propriul salon de SPA, eşti estetician, tehnician de unghii, terapeut de masaj sau stilist, crearea unei imagini profesionale şi asigurarea unor experienţe satisfăcătoarea clienţilor ar trebui să fie pe primul plan. Este foarte posibil să te fi gândit la instrumentele de care ai nevoie, sterilizatoare, lămpi de masă şi materiale de lucru, dar să fi scăpat din vedere accesoriile de unică folosinţă şi consumabilele necesare.
Pentru a avea succes în afacerea ta, este absolut necesar să iei în considerare produse de unică folosinţă şi consumabile de calitate şi să le treci pe lista de cumpărături. Chiar dacă nu sunt primele instrumente la care te vei gândi, utilizarea lor este extrem de importantă pentru clienţii şi afacerea ta. Iată de ce!
Clienţii tăi se aşteaptă să foloseşti consumabile de unică folosinţă
Satisfacerea exigențelor şi aşteptărilor clienţilor tăi este esenţială pentru a-i fideliza şi a primi recomandări. Fii conştient de faptul că ei ştiu că există consumabile de unică folosinţă care sunt sterile şi igienice şi se aşteaptă să le foloseşti şi tu. Se poate spune că, pe măsură ce industria SPA s-a dezvoltat şi clienţii au devenit consumatori experimentaţi şi pot aprecia valoarea şi calitatea consumabilelor şi a produselor SPA de unică folosinţă.
Acum pot găsi informaţii şi materiale despre acestea atât pe blogurile de frumuseţe, cât şi pe cele de sănătate şi ştiu importanţa igienizării. În plus, ei învaţă rapid ce articole de SPA ar trebui să fie de unică folosinţă şi se aşteaptă ca orice altceva să fie sterilizat riguros.
Sunt produse care creează o impresie favorabilă
Produsele de unică folosinţă susţin impresia de curăţenie şi preocuparea pentru protejarea sănătăţii fiecărui client. De asemenea, creează o imagine favorabilă pentru salon, conferindu-i un plus de rafinament şi lux şi ridicându-l la un nivel superior.
Poţi să fii sigur că tampoanele din bumbac care lasă scame, bureţii care se dezintegrează şi beţişoarele aplicatoare care se rup sunt semne că nu investeşti suficient în consumabile şi nu vor crea o impresie favorabilă. Sunt clienţi care vor interpreta aceste detalii ca fiind o lipsă de respect faţă de ei.
Chiar dacă aceste amănunte pot părea nesemnificative, fiecare element poate completa impresia generală cu care clienţii vor ieşi din salonul tău.
Prin urmare, uită de consumabilele ieftine din trecut şi caută produse de unică folosinţă realizate 100% din bumbac organic sau din fibre naturale. Chiar dacă vor costa puţin mai mult, în final vei avea numai de câştigat. În plus, dacă sunt de calitate şi rezistă mai bine, tehnicienii vor folosi mai puţine materiale, iar aplicatoarele absorbante îi vor ajuta să utilizeze mai produsele în cantităţi mai mici şi să reducă risipa.
Te ajută să păstrezi curăţenia şi igiena în salon
Dacă ai un SPA, trebuie să respecţi reglementările de igienizare, dezinfectare şi sterilizare a staţiilor de lucru, a instrumentelor şi a consumabilelor. Sigur a fost necesar să te documentezi serios în legătură cu respectarea protocoalelor corecte de igienă şi să îţi instruieşti personalul adecvat. Chiar şi aşa, curăţenia şi igienizarea nu sunt activităţile preferate ale angajaţilor tăi pentru că le iau din timp. În plus, în loc să preia clienţi noi, ei trebuie să sterilizeze prosoape, huse de pat, halate, etc.
Folosind consumabilele de unică folosinţă şi de calitate, reduci necesitate sterilizării, curăţenia şi igiena se vor realiza mai repede şi mai eficient, angajaţii tăi vor putea deservi mai mulţi clienţi, clienţii nu mai trebuie să aştepte. În final, toată lumea va fi mai mulţumită!
Sunt mult mai eficiente
Produsele şi consumabilele de unică folosinţă sunt soluţii rentabile pentru orice SPA în care se doreşte eficientizarea activităţii. Personalul nu mai trebuie să spele prosoape sau să dezinfecteze bolurile pentru mâini la fiecare nou client şi activitatea va fi mai fluidă şi mai rentabilă.
În plus, lenjeria de pat de unică folosinţă care se poate schimba rapid după fiecare client, arată de fiecare dată impecabil. Uleiurile de corp, loţiunile de bronzat şi diverse produse pot păta cearşafurile şi prosoapele şi, chiar dacă ar fi spălate şi sterilizate adecvat, nu vor mai arăta la fel de bine.
Permit preluarea rapidă a unui nou client
Consumabile de unică folosinţă reduc activităţile de curăţenie şi igienizare necesare după fiecare client şi permit tehnicienilor să preia mai repede un client nou. Astfel, ei devin mai productivi iar clienţii nu mai trebuie să aştepte. Timpul petrecut cu igienizarea şi dezinfectarea consumabilelor, spălarea, uscarea, plierea şi depozitarea lenjeriei de pat şi a prosoapelor pot fi folosit adecvat pentru a servi alţi clienţi. Acest lucru este extrem de benefic în saloanele cu un volum mare de clienţi.
În concluzie, cu produse şi consumabile de unică folosinţă nu numai că vei respecta reglementările de salubritate, dar vei avea şi clienţi mulţumiţi, angajaţi productivi şi o imagine mult mai profesională pentru salonul tău!